Cum puteţi voi să credeţi, grăieşte Mântuitorul către farisei, când voi primiţi slavă unul de la altul şi slava cea de la Singurul Dumnezeu nu o căutaţi? (In. V, 44). Domnul le ia ucenicilor Săi orice hrană a slavei deşarte. El vrea ca jertfelnicul inimii să fie curăţit de idolul spurcat şi tot ce ţine de slujirea idolească. Domnul porunceşte să săvârşim toate faptele bune în taină. Şi milostenia, după porunca Lui, trebuie să fie în taină! Şi postul să fie în taină! Şi rugăciunea – în cămara zăvorâtă! Faptele noastre bune trebuie să fie ascunse nu doar de oameni, ci şi de noi înşine, aşa încât nu numai oamenii să nu strice sufletele noastre prin laude, ci nici inima noastră să nu ne linguşească şi să nu prea-curvească, încălcând sfântul legământ cu sfânta smerenie. Să nu ştie stânga ta ce face dreapta ta (Mt. VI, 3).

Şi nu numai atât! Domnul a poruncit să ne lepădăm de noi înșine în această scurtă viață pământească, să călcăm în picioare toate dezvinovățirile, toată dreptatea noastră, pentru dreptatea evanghelică. Dar ce alcătuiește dreptatea evanghelică? Pătimirile, crucea! Aici îl cheamă pe ucenicul Său Mântuitorul! Aici face El deosebire între cei chemati! Aici desparte neghină de grâu! Aici însemnează cu pecetea Sa pe cei alesi!

(Sfântul Ignatie Briancianinov, Experiențe ascetice, Editura Sophia, București, 2000, p. 132)