- Gheronda, când fac o lucrare intelectuală nu pot spune rugăciunea lui Iisus.

 - Dacă în vremea ascultării ai mintea la Dumnezeu, este ca și cum ai rosti Rugăciunea lui Iisus. Iar dacă rostești Rugăciunea și mintea ta nu este la Dumnezeu, care este folosul? Chiar și atunci când obosește cineva spunând Rugăciunea, dar își aduce în minte pe Hristos sau pe Maica Domnului, tot rugăciune se socotește.

- Gheronda, poate să păstreze cineva în sine pomenirea lui Dumnezeu fără să spună rugăciunea lui Iisus?

- Dacă spune cu mintea sa: „Cât de departe sunt de Dumnezeu! Ce trebuie să fac ca să mă apropii mai mult de el?”, din aceasta se va naște și pomenirea lui Dumnezeu, și rugăciunea.

Să te străduiești să simți întotdeauna prezența lui Hristos, a Maicii Domnului, a Sfinților și să te miști ca și cum ar fi de față. Căci, cu adevărat, chiar sunt de față, deși noi nu-i vedem cu ochii noștri cei trupești. Să le încredințezi pe toate lui Dumnezeu și să spui: „Dumnezeu mă urmărește. Oare ceea ce fac acum este plăcut lui Dumnezeu? Ce să fac ca să-I plac Lui? Ce trebuie să evit ca să nu-L mâhnesc?”. Încet-încet aceasta îți va deveni starea lăuntrică. Te vei gândi la Dumnezeu și vei face totul ca să-I placi Lui.

Astfel se naște și crește dragostea față de Dumnezeu, se îndulcește mintea și inima, care, fără osteneală rămân continuu în rugăciune.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte Duhovnicești 6  Despre rugăciune,  Editura Evanghelismos, București, 2013, pp. 175-176)