Să trăim responsabil, ca să primim bucuria veșnică
Ah, ce fericire va urma pentru omul cel duhovnicesc! Mântuitorul îl primeşte blând, cu braţele deschise şi cu cuvintele: „Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost credincios, peste multe te voi pune; intră în bucuria Domnului tău!”.
Ah, ce fericire va urma pentru omul cel duhovnicesc! Mântuitorul îl primeşte blând, cu braţele deschise şi cu cuvintele: „Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost credincios, peste multe te voi pune; intră în bucuria Domnului tău” (Matei 25, 21). „Ştiu faptele tale, dragostea ta, credinţa ta, slujba ta, răbdarea ta, că ai suferit pentru Numele Meu şi n-ai obosit” (Apocalipsa 2, 2-3). Iată ce spune Domnul, „Intră acum în bucuria Mea!”.
Domnul grăieşte îngerilor: „Îngeri, îmbrăcaţi pe cel biruitor în haină albă!... El va umbla împreună cu Mine îmbrăcat în alb; nu voi şterge numele lui din cartea vieţii şi voi mărturisi numele lui înaintea Tatălui Meu şi înaintea îngerilor Lui” (Apocalipsa 3, 4-5).
Ferice de tine, omule dragă! Tu vezi acum ceea ce ochii noştri n-au văzut şi urechile noastre n-au auzit. Tu ai acum o bucurie şi o fericire deplină şi veşnică! Fie ca pilda vieţii tale să-i poată atrage şi pe alţii în cărările Domnului, spre viaţa şi fericirea cea veşnică.
(Părintele Iosif Trifa, Oglinda inimii omului, Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2009, p. 90)
Hristos S-a născut!
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro