Sălășluindu-se în inima noastră, Dumnezeu întipărește în ea poruncile Sale și legea Sa. Deci, inima este locul unde sunt scrise poruncile dumnezeiești, așa cum spune și Sfântul Apostol Pavel atunci când vorbește despre cei „care arată fapta legii scrisă în inimile lor” (Romani 2, 15). Și Sfântul Maxim arată că Dumnezeu „își înscrie legile Sale” în inima omului, „ca într-o tăbliță bine netezită”. Și tot el spune: „Cel ce și-a făcut inima curată cunoaște nu numai rațiunile celor inferioare și de după Dumnezeu, ci privește întrucâtva și în Dumnezeu Însuși”. Când Dumnezeu vine și Se sălășluiește în inima curată, „El binevoiește să-și sape în ea prin Duh trăsăturile proprii, ca în niște table ale lui Moise..., în măsura în care acea inimă a sporit prin făptuire și contemplație”.

Astfel, avându-L pe Dumnezeu în inima lor și învrednicindu-se de a avea legea Lui înscrisă în ea, sfinții au dobândit mintea lui Hristos, după cum spune Apostolul: „Noi însă avem gândul [mintea] lui Hristos” (I Corinteni 2, 16). „Mintea lui Hristos, pe care o primesc sfinții”, mărturisește Sfântul Maxim, „nu vine în noi ca să ne lipsească de puterea noastră mintală, nici ca să întregească mintea noastră, ci ca să lumineze, prin calitatea ei, puterea minții noastre și să o aducă la aceeași lucrare cu a Lui”. Altfel spus, fără a se risipi, puterea minții noastre se luminează de energiile lui Hristos. Potrivit Sfântului Maxim, numai „cel ce cugetă ca Hristos și prin toate îl cugetă pe El” are „mintea lui Hristos”». Cel ce cugetă potrivit voii lui Dumnezeu își amintește neîncetat de El – același lucru aplicându-se și celor dorite de acesta, întrucât dorindu-L în primul rând pe El, pe Dumnezeu, va dori în mod constant numai ceea ce dorește Dumnezeu.

(Mitropolitul Hierotheos Vlachos, Psihoterapia ortodoxă: știința sfinților părinți, traducere de Irina Luminița Niculescu, Editura Învierea, Arhiepiscopia Timișoarei, 1998, pp. 191-192)