Salată de pui cu brânză
Oricând timpul este prea puțin sau vrem să preparăm un fel de mâncare ușor de transferat într-o caserolă pentru a fi luat la serviciu sau la școală, salatele sunt salvatoare.
Pentru a prepara această rețetă, aveți nevoie de următoarele ingrediente:
- 200 g de piept de pui
- o ceapă roșie mică
- 50 g de boabe de porumb dulce fierte
- un ardei gras roșu
- 4 frunze de salată verde
- sare, piper, după gust
- 2 linguri cu măsline nesărate
- 50 g de brânză feta sau telemea
- un cățel de usturoi (opțional)
- 2 linguri cu ulei de măsline presat la rece
- suc de lămâie.
Pieptul de pui se fierbe sau se prăjește într-o tigaie grill, după care se taie cubulețe sau fâșii și se pune într-un bol.
Ardeiul gras se taie fâșii sau cubulețe și se adaugă peste pieptul de pui.
Salata verde se rupe bucățele și se pune în bol.
Se adaugă brânza, măslinele, porumbul și usturoiul dat prin presă.
Asezonați cu sare, piper, ulei de măsline și suc de lămâie.
Amestecați și serviți salata ca atare sau drept garnitură pentru alte feluri de mâncare.
Poftă bună!
- Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro