În cadrul acestui simţ al pipăirii intră şi paturile cele moi, mindirile cele îndoite şi [umplute] cu pene - adică, ca să folosesc un cuvânt turcesc, saltelele cele moi - pe care se cuvine să le lepezi de la tine ca pe [unele ce sunt] pricini de vătămare sufletească tuturora: şi bătrânilor, dar - mai ales - nouă, tinerilor. Căci [ele] înmoaie trupul, îl scufundă într-un ocean de somn, îl înfierbântă peste măsură, pricinuindu-i din aceasta focurile poftei. De aceea a zis proorocul Amos: Vai celor ce dorm pe paturi de elefant (Am 6,1-4). Iar oarecare bătrân, fiind întrebat de un frate ce să facă pentru că este războit de patima curviei, i-a răspuns să se păzească de multa mâncare, de grăirea de rău şi de alte [fapte] care zădărăsc o asemenea patimă. Dar fratele, toate acestea păzindu-le, nu a aflat nici o vindecare patimii, ci mergând adeseori la bătrânul îl obosea. Atunci, sculându-se acel avvă bun şi venind la chilia fratelui şi văzând patul cel gros unde dormea, a zis: „o, iată! o, iată aceasta este cauza războiului tău, frate!" (din Pateric).

(Sfântul Nicodim Aghioritul, Paza celor cinci simțuri, Editura Egumenița, Galați, p. 196)