O legendă veche spune că pe când Fecioara Maria fugea cu pruncul Iisus, urmărită de soldaţii lui Irod, salvia a adăpostit-o în bogăţia sa de frunze, scăpând-o de urmăritori. Poate şi de aceea, în tradiţia populară, salvia a rămas cu supranumele de “planta Maicii Domnului”.

În vechime, medicii greci şi romani atribuiau salviei proprietăţi multiple: diuretice, tonice, hemostatice şi antibronşitice. Originară din zona mediteraneană, planta a pătruns, treptat, în Europa, ocupând suprafeţe întinse în ţări ca Germania, Franţa, Anglia.

În România, salvia are condiţii bune de cultură îndeosebi în judeţele din sudul ţării, mai ales pe terenuri pietroase şi calcaroase, expuse la soare, unde îşi menţine foarte bine coloritul frunzelor şi parfumul.

În medicina naturistă sunt utilizate frunzele argintii sau alb-cenuşii, care se recoltează la începutul înfloririi şi apoi de încă două-trei ori în decursul verii şi toamnei, pe timp însorit. Se usucă în poduri, şoproane şi camere bine aerisite, în locuri umbrite, pentru a nu pierde din uleiul eteric, uşor volatilizabil.

Printre principalale proprietăţi terapeutice ale plantei, putem enumera:

- proprietăţi digestive, astringente, antiinflamatoare, antidiareice, antiseptice, bacteriostatice, aperitive şi tonic-amare;

- proprietăţi expectorante, antispastice, bronşice, antifebrile, antisudorifice;

- efecte calmante ale sistemului nervos, antinevralgice, uşor sedative. În tratamente externe are efecte cicatrizante, vulnerare, astringente, antiseptice, emoliente şi calmante. “Datorită proprietăţilor antiseptice, salvia reduce ritmul fermentaţiilor intestinale, mai ales cele provocate de microbii implicaţi în infecţiile intestinale, curăţind mucoasele şi eliminând mucozităţile. La persoanele cu diabet zaharat, ceaiul de salvie are efecte bine cunoscute în reducerea nivelului glicemiei. Acţiuni remarcabile ale tratamentelor cu salvie au fost înregistrate în stările de nervozitate, oboseală mentală, pierderea memoriei, migrene, dureri de cap, astenie nervoasă, surmenaj, depresii psihice, tremurături ale membrelor (boala Parkinson), epilepsie, paralizie şi stări de slăbiciune. La vârstnici, salvia întreţine vitalitatea, întrucât acţionează ca un distrugător al radicalilor liberi”, explică prof. univ. dr. Constantin Milică, specialist în fitoterapie.

Pe lângă efectele menţionate de prof. Milică, salvia este eficientă şi în bolile reumatismale, cardio-vasculare, gută atonică, circulaţie defectuoasă a sângelui, prevenirea infarctului, reglarea tensiunii arteriale şi fortificarea organismului, în abcese dentare cu puroi, gingivite sângerânde, paradontoze, afte şi ulceraţii bucale, stomatite şi amigdalite.

Forme de administrare a tratamentelor pe bază de salvie, pe care prof. Milică le recomandă în multiple afecţiuni:

- infuzia din flori şi frunze uscate de salvie (două linguriţe la 250 ml apă clocotită, care se infuzează acoperit, timp de 15 minute), consumându-se câte două ceaiuri pe zi, băute prin înghiţituri rare.

- tinctura (20 g frunze macerate 10-14 zile în 100 ml alcool) din care se iau câte 15-20 picături de trei ori pe zi, în caz de acnee, orgelet (ulcior) şi alopecie;

- vin de salvie (80 g frunze uscate şi mărunţite, macerate într-un litru vin alb timp de 10-14 zile), din care se iau 2-3 linguri după mese în cazuri de astenie nervoasă, surmenaj fizic, psihic şi intelectual.

- inhalaţiile cu infuzie sunt eficiente în caz de sinuzită;

- cataplasmele din frunze uscate şi măcinate, amestecate cu unt şi plasate pe suprafaţa gâtului, sunt indicate în caz de amigdalite şi alte inflamaţii;

- pulberea din frunze de salvie, presurată pe peria de dinţi, are efect de albire, întăreşte gingiile şi împrospătează mirosul din gură.

*Materialele de pe acest site au caracter informativ. Înainte de a începe orice fel de tratament naturist trebuie să faceți un test de alergie la tipurile respective de produse. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră, înainte de a începe o cură sau un tratament naturist.