În tradiția românească, luna august ocupă un loc aparte atât în calendarul bisericesc, cât și în cel al vieții satului. Cunoscută în popor sub numele de Gustar, datorită bogăției roadelor care ajung la maturitate și pot fi gustate, această perioadă marchează împlinirea muncii de peste an și începutul pregătirilor pentru anotimpul rece. În vechime, luna mai era numită și Secerar, deoarece acum se încheiau lucrările secerișului, iar oamenii își îndreptau atenția spre arăturile de toamnă și spre pregătirea proviziilor pentru iarnă.

Pentru creștin, însă, adevărata frumusețe a lunii august nu constă doar în bogăția holdelor și a livezilor, ci mai ales în bogăția duhovnicească a sărbătorilor pe care Biserica le așază în această perioadă. Întreaga lună este luminată de două mari praznice împărătești, Schimbarea la Față a Domnului și Adormirea Maicii Domnului, dar și de sărbătoarea Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul, precum și unele sărbători ale sfinților români, care îi cheamă pe credincioși la recunoștință, la pocăință și la înnoirea vieții.

Prima zi a lunii este închinată Scoaterii cinstitei și de viață făcătoarei Cruci a Domnului, precum și pomenirii Sfinților Șapte Mucenici Macabei, a maicii lor Solomoni și a dascălului Eleazar. Sărbătoarea Scoaterii Sfintei Cruci își are originea în Constantinopol, unde lemnul Sfintei Cruci era purtat în procesiune de la Palatul Imperial la Catedrala „Sfânta Sofia”, iar apoi prin cetate, pentru binecuvântarea poporului și pentru izbăvirea de boli și primejdii. Tot în această zi se săvârșea sfințirea apei, tradiție păstrată până astăzi în rânduiala Bisericii.

Pomenirea Sfinților Macabei amintește de exemplul unei familii care a ales credincioșia față de Dumnezeu în locul compromisului. Refuzul lor de a încălca Legea lui Dumnezeu, chiar cu prețul vieții, rămâne o mărturie impresionantă despre statornicia credinței și despre puterea educației religioase primite în familie. Curajul acestor martiri ne arată că adevărata libertate se dobândește prin fidelitate față de Dumnezeu, nu prin adaptarea la presiunile lumii. În jurul acestei zile s-au dezvoltat numeroase tradiții populare. Unele dintre ele exprimă recunoștința oamenilor pentru roadele pământului, precum obiceiul de a scoate fagurii de miere și de a mulțumi lui Dumnezeu pentru binecuvântarea albinelor sau sfințirea semințelor și a plantelor de leac. Alte tradiții referitoare la presupuse primejdii supranaturale sau la practici menite să alunge necazurile, aparțin patrimoniului folcloric și nu fac parte din învățătura Bisericii. Creștinul este chemat să păstreze ceea ce exprimă recunoștință față de Dumnezeu, Creatorul și Proniatorul nostru, și să renunțe la orice practică întemeiată pe teamă, superstiție sau credința în puteri magice.

La 6 august, Biserica prăznuiește Schimbarea la Față a Domnului, unul dintre cele douăsprezece praznice împărătești. Denumirea populară a sărbătorii, Probojanie, vine de la verbul popular de origine slavonă, „a probăzi”, care înseamnă a schimba, a transforma. În moștenirea etnografică românească se spune că după această dată se „probozește” frunza și iarba: iarba nu mai crește, iar frunzele copacilor încep să se ofilească. Gospodarii satului știau înainte că până la această sărbătoare trebuie terminat cositul și făcutul fânului, pentru că se trec florile și iarba îmbătrânește, diminuând calitatea furajelor.

Din punct de vedere religios, praznicul Probojaniei ne amintește că pe Muntele Taborului Mântuitorul Și-a descoperit pentru o clipă slava dumnezeiască, înaintea apostolilor Petru, Iacob și Ioan. Chipul Său a strălucit ca soarele, hainele I s-au făcut albe ca lumina, iar glasul Tatălui din cer a mărturisit: „Acesta este Fiul Meu Cel iubit; pe Acesta să-L ascultați” (Matei 17, 5). Prin această descoperire, Domnul Iisus Hristos îi pregătea pe ucenici pentru pătimirile ce urmau și le întărea credința în dumnezeirea Sa. Din punct de vedere cronologic, minunea Schimbării la Față a Domnului nu a avut loc în luna august, ci în perioada premergătoare Pătimirilor Sale, cu puțin înainte de Intrarea triumfală în Ierusalim. Este interesant de observat modul în care Sfinții Părinți, care au rânduit calendarul liturgic și sărbătorile Bisericii, au hotărât mutarea prăznuirii acestui moment cutremurător din viața pământească a Mântuitorului din primăvară la începutul lunii august.

Pentru a lămuri această chestiune, trebuie precizat că nici celelalte două mari sărbători din ultima lună a anului bisericesc, Adormirea Maicii Domnului și Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul, nu comemorează, din punct de vedere calendaristic, data exactă la care s-au petrecut aceste evenimente. Rânduirea lor în aceeași lună, ultima a anului bisericesc, nu este întâmplătoare. Potrivit învățăturii Bisericii, această așezare liturgică trebuie înțeleasă în lumina semnificației lor eshatologice, întrucât cele trei sărbători îndreaptă privirea credincioșilor către realitățile de la sfârșitul veacurilor și către evenimentele care vor preceda Judecata de Apoi. 

Revenind la sărbătoarea de pe 6 august, zisă în tradiția populară și Probejenia, această denumire exprimă schimbările vizibile din natură. După această zi, frunzele încep să-și piardă prospețimea, iar lumea vegetală și cea animală vestesc apropierea toamnei. Aceste observații izvorăsc din experiența generațiilor și reflectă ritmul firesc al creației, fără a avea însă valoare religioasă în sine.

Un obicei frumos, păstrat în multe locuri până astăzi, este aducerea primilor struguri la biserică spre binecuvântare. Prin această rânduială, credincioșii Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru rodul viței-de-vie și recunosc faptul că toate darurile pământului provin din purtarea Sa de grijă. Binecuvântarea strugurilor în ziua de 6 august nu reprezintă o practică magică, ci o expresie a recunoștinței și a dorinței de a așeza întreaga viață sub binecuvântarea lui Dumnezeu.

În vechime exista și obiceiul ca până la această sărbătoare să nu fie gustați strugurii noi, subliniind astfel că primul rod se cuvine adus mai întâi înaintea lui Dumnezeu. În timp, însă, în jurul acestei rânduieli liturgice au apărut explicații superstițioase, potrivit cărora consumarea strugurilor înainte de 6 august ar atrage diferite nenorociri. Astfel de învățături nu aparțin învățăturii Bisericii și trebuie înțelese ca simple interpretări populare, fără fundament teologic. Tot în această perioadă, tradiția populară a păstrat numeroase indicii despre vreme și despre mersul naturii. Oamenii urmăreau apariția fenomenului ceții, direcția vânturilor, rodul alunilor sau plecarea păsărilor călătoare pentru a aprecia cum va fi toamna ori iarna. Astfel de observații reprezintă experiența practică a satului românesc tradițional și constituie un valoros patrimoniu etnografic, fără a fi transformate în reguli absolute sau în preziceri sigure ale viitorului.

La mijlocul lui Gustar serbăm praznicul Adormirii Maicii Domnului, iar spre sfârșitul ei Biserica pomenește Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul. Astfel, începutul, mijlocul și sfârșitul lunii sunt marcate de sărbători care îi îndeamnă pe credincioși la cinstirea Sfintei Cruci, la contemplarea slavei lui Hristos, neuitând care este ținta noastră finală, îndumnezeirea, având ca model de urmat curățenia și smerenia Maicii Domnului, dar și puterea credinței și a jertfei Sfântului Ioan Botezătorul. Luna august ne amintește că, asemenea roadelor pământului, și sufletul omului este chemat să rodească. Recolta nu este doar rezultatul muncii omenești, ci și darul binecuvântării dumnezeiești. De aceea, Biserica îi învață pe credincioși să primească roadele cu mulțumire, să le împartă cu cei lipsiți și să transforme belșugul material într-o sporire duhovnicească prin milostenie.

În concluzie, atunci când tradițiile populare exprimă recunoștință, solidaritate și respect față de creația lui Dumnezeu, ele pot însoți frumos viața bunului creștin. În schimb, acolo unde intervin frica, practicile magice sau credința în puteri obscure, ele trebuie îndepărtate, deoarece adevărata viață a dreptmăritorului creștin se întemeiază pe credința în Dumnezeu, cel în treime închinat, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, și pe încrederea deplină în purtarea Sa de grijă.