Schitul Cioclovina de Sus este unul dintre cele două schituri aflate puțin mai sus de Mănăstirea Tismana. Accesul la schit se face pe o potecă îngustă și abruptă ce pleacă de la Schitul Cioclovina de Jos.

Potrivit pisaniei de deasupra ușii interioare a bisericii, schitul Cioclovina de Sus a fost ridicat în anul 1714, în timpul domniei lui Ștefan Vodă Cantacuzino, de serdarul Pătru Obedeanu alături de egumenul Nicodim. Anul zidirii fusese inscripționat mai jos, pe cei doi stâlpi de piatră ai ancadramentului de ușă, care au fost înlăturați mai târziu.

Zidită din piatră de sigă, spărturi de stâncă și cărămidă mică, bisericuța schitului are 7 metri lungime și 3 metri lățime, iar intrarea este prin latura sudică.

Odinioară, aici erau îngrijiți cei bolnavi de ciumă; îngrijitorii acestora, numiți „ciocli”, au dat numele întregii zone.

La Revoluția de la 1821, cele două schituri au constituit cetatea de rezistență a pandurilor lui Tudor Vladimirescu

În anul 1841, biserica schitului a fost reparată prin străduința arhimandritului Spiridon, egumenul Tismanei, iar din anul 1909, schitul a rămas părăsit.

În anul 1940, Gheorghe Tătărăscu, Prim-ministrul de atunci al României, într-o expediție de vânătoare pe muntele Cioclovina, a ajuns până aproape de vârful muntelui. El a observat printre copaci biserica schitului, care era trei sferturi dărâmată, și a hotărât să o refacă pe cheltuiala lui. Cu toate acestea, schitul avea să fie abandonat din nou.

În anul 1998, la Cioclovina de Sus a venit maica Vartolomeea Popovici, reînviind viața de sihăstrie.

În perioada 1999-2001 s-a refăcut tencuiala bisericuței, iar pictorul Grigore Popescu-Muscel a realizat pictura în frescă. În anul 2004 s-a înlocuit acoperișul din tablă cu unul din sita. Slujba de sfințire a bisericuței a fost săvârșită la 31 iulie 2005 de către IPS Teofan, în vremea slujirii ca Mitropolit al Olteniei.

În anul 2018, maica Vartolomeea s-a retras definitiv la mănăstire, iar în 2021 s-a mutat la cele veșnice. De atunci, la schit a rămas să continue nevoințele vieții sihăstrești maica Veronica.