Se mântuiesc cei ce fac, nu cei ce știu
Să arătăm bunătate și să ne ostenim să slujim fără a avea o răsplată imediată, deoarece ne va răsplăti Dumnezeu, căci slujind celui care are nevoie de noi, lui Dumnezeu îi slujim.
„Nu cei ce aud legea sunt drepți la Dumnezeu, ci cei ce împlinesc legea vor fi îndreptați”, spune Sfântul Apostol Pavel, care ne îndeamnă astfel să punem în aplicare ceea ce citim și auzim. Cunoștința este una dintre virtuțile creștine enumerate de Sfântul Apostol Petru, însă pe lângă cunoștință Apostolul mai enumeră: credința, fapta bună, înfrânarea, răbdarea, evlavia, iubirea frățească și dragostea.
Astfel, ne dăm seama, că fără a face fapte bune, cunoștința noastră nu ne ajută, însă avem nevoie și de cunoștință pentru a face fapte bune. Cunoștința însăși se dobândește cu adevărat atunci când punem în practică ceea ce am învățat, deoarece nu ajunge ca să auzim, ci trebuie și să înțelegem, or înțelegerea o dobândim mai ales atunci când punem în practică ceea ce am auzit. Sigur că trebuie să pornim de jos și să învățăm credința prin slujirea aproapelui, căci așa ne-a învățat Hristos. Cine este aproapele căruia trebuie să-i slujim? Cel care are nevoie de noi, și pe care îl putem apropia de Hristos prin slujirea noastră.
Să arătăm bunătate și să ne ostenim să slujim fără a avea o răsplată imediată, deoarece ne va răsplăti Dumnezeu, căci slujind celui care are nevoie de noi, lui Dumnezeu îi slujim.
(Singhel Ioan Buliga, Provocările creștinului ortodox în zilele de astăzi, Editura Egumenița, Galați, 2012, pp. 356-357)
Postul se ține în ascuns, dar se vădește prin schimbarea vieții
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro