Se poate vorbi de „dreapta socoteală” în iubirea aproapelui?

Se poate, desigur, adică să nu îl iubeşti mai mult decât pe tine. De multe ori când te jertfeşti spre binele altora ajungi să te neglijezi pe tine însuţi, da! Este un lucru bun, dar trebuie să existe un echilibru în iubirea faţă de aproapele, adică să îi punem nişte limite. Spre exemplu, dacă pierzi o noapte la căpătâiul unui copil bolnav care nu este copilul tău, este clar că te-ai neglijat pe tine, dar asta nu înseamnă că eşti departe de această formă de a te iubi pe tine, căci apoi ai tu grijă şi de tine. Se cere o dreaptă socoteală, dar nu o mângâiere cu ideea. Nu de genul: „Ştii, pentru dreapta socoteală eu nu pot să te iubesc mai mult de atât, ci doar atât”. Nu poţi să faci asta. Trebuie mers până la jertfă. Eroul se iubeşte pe sine, dar se jertfeşte pentru o cauză, asta este definiţia eroului. Nu este un sfânt, este un erou. 

(Părintele Nicolae Tănase, Soțul ideal, soția ideală, Editura Anastasis, 2001, pp. 76-77)