„Şi i-a zis Domnul: Treci prin mijlocul cetăţii, prin Ierusalim, şi însemnează cu semnul crucii (litera „tau”, care în alfabetul vechi grec avea forma unei cruci) pe frunte pe oamenii care gem şi care plâng din cauza multor ticăloşii care se săvârşesc în mijlocul lui” (Iezechiel 9,4).

Azi, creștinii cărora le vine să geamă și să plângă din cauza ticăloșiei globale care a ajuns să fie numită „viață” se socotesc ei înșiși suspecți psihologic și buni de terapie. Poate chiar de pastile. Știința a „civilizat” creștinismul. A transformat termenii duhovnicești în termeni psihologici. L-a pregătit pentru a fi înghițit și administrat de Inteligența Artificială.

Creștinismul sălbatic, al celor ce plâng și gem, își mută ultimii supraviețuitori în Sinaxar.

Seceta de ploaie a pământului nu e decât efectul cosmic al secetei de lacrimi din conștiințele creștinilor...

Dar nu de lacrimi de tristețe pentru lume, pentru ticăloșia și pieirea ei ireversibilă din care Iisus a scos inimile celor ce au crezut în El. Ci lacrimi de mulțumire pentru Împărăția Cerurilor, unde Iisus trage și restul ființei lor, împărtășindu-i cu Trupul și Sângele Său. Aliluia!

Dacă seceta lumii e de apă, seceta creștinismului e de sete! De sete de Împărăția lui Dumnezeu.