Care este rostul de a trudi şi de a se osteni trupeşte zi şi noapte, dacă lăuntric nu ne îngrijim să scoatem rădăcinile din care tot răul răsare? Avem absolută trebuinţă de trezvie şi rugăciune neîncetată pentru a elimina răul care stă la pândă înlăuntrul nostru şi să-l înlocuim cu binele duhovnicesc. Asigură-te că lucrul tău din timpul zilei nu se lipseşte de rugăciunea orală, rosteşte prea slăvitul şi prea dulcele nume al Hristosului nostru şi nu peste mult timp El va veni să te ajute şi să te mângâie.

Ce se întâmplă oare că binecuvântata rugăciune nu se poate înrădăcina şi renaşte?

Nevoieşte-te în rugăciune; de ce trebuie ca mintea noastră să rătăcească în toate părţile şi să nu se îndrepte către Iisus, când pentru El am lăsat totul şi pentru El păţim totul?

Ştii din experienţă că starea de cucernicie prin tăcere, rugăciune, meditaţie, lacrimi curăţitoare, pocăinţă adevărată şi contemplarea dumnezeieştilor lucruri, înnoieşte aspectul fizic cât şi pe cel duhovnicesc al celui ce luptă. Asceza ajută, desigur, atunci când trupul e puternic, dar când acesta este slab, mulţumirea pentru toate şi învinuirea de sine ţine loc de asceză. Cucernicia şi trezvia atotcuprinzătoare înseamnă totul; ele sunt semnele adevărate ale unui suflet care trăieşte în Hristos.

(Comori duhovniceşti din Sfântul Munte Athos – Culese din scrisorile şi omiliile Avvei Efrem, Editura Bunavestire, 2001, pp. 273-274)