Sensul slujirii aproapelui
Eu nu am venit pentru a impune voia mea altuia, ci, după exemplul lui Hristos, pentru a-l sluji. Încercaţi să procedaţi astfel, şi veţi vedea că harul lui Dumnezeu va fi cu voi. Apoi, adoptaţi această atitudine în fiecare moment al vieţii noastre.
Rugăciunea curată presupune lipsa de griji. Se poate ajunge la ea atunci când, în orice ocupaţie, mintea noastră rămâne liberă de a gândi şi de a nu trăi, decât prin numele divin, harul Duhului Sfânt.
Eu nu am venit pentru a impune voia mea altuia, ci, după exemplul lui Hristos, pentru a-l sluji. Încercaţi să procedaţi astfel, şi veţi vedea că harul lui Dumnezeu va fi cu voi. Apoi, adoptaţi această atitudine în fiecare moment al vieţii noastre.
Dacă nu vom învăţa sensul slujirii aproapelui, viaţa noastră va fi inutilă. Dacă vrem să ne reînnoim firea, să devenim asemenea lui Dumnezeu, trebuie ca dorinţa de a-i sluji aproapelui să ne domine viaţa.
Slujirea aproapelui are o putere mântuitoare infinit mai mare decât oricare teorie teologică.
(Arhimandritul Sofronie, Din viaţă şi din duh, Editura Pelerinul, Iaşi, 1997, p. 48)
Avem inimă de mamă către aproapele nostru?
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro