Gherla, mai 1963

Operat de două ori, înspăimântător de slab, abia umblând, abia vorbind, mai toata ziua culcat şi acoperit cu pătura, cufundat în rugăciuni, părintele Haralambie V. aşteaptă moartea. Află însă mijlocul şi tăria de a ne vorbi uneori, câte puţin. Monah ce se află, întâmpină sfârşiful cu seninătate dar nu fără griji: ca omul cuminte care se găteşte de drum lung şi cunoaşte că nu-i de râs, că e bine să chibzuieşti din vreme la toate, să faci cuvenitele pregătiri şi să te echipezi cugetând că e mai bine să prisosească decât să lipsească.

Îmi dăruieşte şi mie câtva timp şi privindu-l, grăindu-i, mă copleşeşte convingerea că suferinţele au sens, că viaţa toată nu se poate să nu aibă sens.

(Nicolae Steinhardt, Jurnalul fericirii, Editura Mănăstirii Rohia, Rohia, 2005, pp. 100-101)