Semnul Sfintei Cruci este prezent în toate locașurile de închinare, încă din primele veacuri creștine; cu acest semn sfânt orice creștin se însemna în fiecare zi din viața sa, așa cum o facem și noi astăzi; aceasta era cu totul firesc, pentru că însăși Sfânta Scriptură arată împortanța Sfintei Cruci în iconomia mântuirii noastre.

Sfântul Apostol Pavel scrie către Galateni: „Iar mie, să nu-mi fie a mă lăuda, decât numai în crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea este răstignită pentru mine și eu pentru lume!” (Galateni 6, 14);în aceeași epistolă scrie: „O, galateni fără de minte, cine v-a ademenit pe voi, să nu vă încredeți adevărului, pe voi, în ochii cărora a fost zugrăvit Iisus Hristos răstignit?” (Galateni 3,1); iar către corinteni: „Căci am judecat să nu știu între voi altceva, decât pe Iisus Hristos, și pe Acela răstignit” (I Corinteni 2, 2).

Cei care s-au lepădat de Sfânta Cruce se sprijină în rătăcirea lor, între altele, pe cuvintele Sfintei Scripturi, pe care le răstălmăcesc: „Hristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcându-Se pentru noi blestem; pentru că scris este: «Blestemat este tot cel spânzurat pe lemn»” (Galateni 3, 13 Deuteronom 21, 23).

Înțelesul acestor cuvinte este, fireşte, smerenia nemărginită a Mântuitorului pentru mântuirea noastră, cum scrie în acest sens Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Filipeni: „S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-Se până la moarte, și încă moarte de cruce” (Filipeni 2, 8).

Sfânta Cruce este Altarul pe care S-a jertfit Mântuitorul pentru mântuirea lumii: „Căci în El a binevoit (Dumnezeu) să sălășluiască toată plinirea. Și printr-Însul toate cu Sine să le împace, fie cele de pe pământ, fie cele din ceruri, făcând pace prin El, prin sângele crucii Sale” (Coloseni 1, 19-20), sau cuvintele: „Iar pe voi care erați morți, în fărădelegile și netăierea împrejur a trupului vostru,v-a făcut vii, împreună cu Sine, iertându-ne toate greșelile; ştergând zapisul ce era asupra noastră, care ne era potrivnic cu rânduielile lui, și l-a luat din mijloc, pironindu-L pe cruce. Dezbrăcând (de putere) începătoriile și stăpâniile le-a dat de ocară în văzul tuturor, biruind asupra lor prin cruce” (Coloseni 2, 13-15).

Trăirea adevărată a vieții creștine este, potrivit cuvintelor Sfântului Apostol Pavel, o permanentă răstignire: „M-am răstignit împreună cu Hristos; și eu nu mai trăiesc, ci Hristos trăiește în mine. Și viața mea de acum, în trup, o trăiesc în credința că Fiul lui Dumnezeu, Care m-a iubit și S-a dat pe Sine pentru mine”(Galateni 2, 20), „Iar cei ce sunt ai lui Hristos Iisus și-au răstignit trupul împreună cu patimile și cu poftele” (Galateni 5, 24).

Pentru creștinul adevărat este în cinstea cea dintâi, nu numai semnul Sfintei Cruci - Altarul mântuirii noastre, ci și cuvântul Sfintei Cruci; „Căci Hristos nu m-a trimis ca să botez, ci să binevestesc, dar nu cu înțelepciuinea cuvântului, ca să nu rămână zadarnică crucea lui Hristos. Căci cuvântul crucii, pentru cei ce pier este nebunie; iar pentru noi cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu” (I Corinteni 1, 17-18), „însă noi propovăduim pe Hristos Cel răstignit: pentru iudei sminteală; pentru neamuri, nebunie.  Dar pentru cei chemați, și iudei și elini: pe Hristos, puterea lui Dumnezeu și înțelepciunea lui Dumnezeu” (I Corinteni 1, 23-24).

Cei care se leapădă de Sfânta Cruce fac aceasta din teama de a nu suferi prigoană, cum scrie Sfântul Apostol Pavel către Galateni: „Câți să placă în trup, aceia vă silesc să vă tăiați împrejur, numai ca să nu fie prigoniți pentru crucea lui Hristos” (Galateni 6, 12), sau din dorința de a câștiga cele materiale în schimbul lepădării de Sfânta Cruce. Pentru ei evlavia, credința este, cum scrie Sfântul Apostol Pavel „un mijloc de câștig” (I Timotei 6, 5).

Când va veni Fiul Omului, Domnul nostru Iisus Hristos, întru slavă să judece lumea la sfârșitul veacurilor, atunci se va arăta pe cer „semnul Fiului Omului” (Matei 24, 30), semn care nu poate fi altul decât Sfânta Cruce.

Semnul Sfintei Cruci ne aduce aminte de răstignirea Fiului lui Dumnezeu pentru mântuirea noastră și ne îndeamnă la răstignirea, jertfirea noastră personală, lepădarea de sine și de pătimiri, cum ne învață Însuși Mântuitorul prin cuvintele: „Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie” (Matei 16, 24).

Sfânta Cruce este, cum spune cântarea bisericească „armă asupra diavolului”; de aceea ne și însemnăm cu ea la tot pasul și o purtăm permanent pe piepturile noastre; Sfânta Cruce străjuiește pe turlele sfintelor biserici, pe sfintele veșminte și odoare liturgice și ne întâmpină la răspântii de drumuri.

Numai acolo unde este prezentă și se cinsteşte Sfânta Cruce este și trăirea jertfelnică a celui care vrea să urmeze pe Hristos, adică a creștinului adevărat.