Sfânta Muceniță Agripina ‒ drumul spre sfințenie
Mireasă a lui Hristos din tinerețe, Sfânta Agripina și-a dat sufletul în mâinile Lui după ce a fost torturată crunt, pe vremea împăratului Valerian. Trupul ei, făcător de minuni, a fost îngropat în Sicilia.
Născută și crescută în Roma cea veche, Sfânta Agripina s-a dăruit Domnului încă din tinerețe, logodindu-se cu El pe vremea în care împăratul Valerian pornise prigoana împotriva creștinilor.
Bătută cu toiege până la sfărâmarea oaselor, a fost dezlegată de un înger al Domnului și a trecut la cele veșnice, ca urmare a chinurilor la care a fost supusă pentru credința ei.
Și fiind luat trupul ei de niște fecioare și dus în Sicilia, a adus îndată izbăvire de duhurile viclene și nu i-a lăsat pe agareni să cucerească cetatea, aducând vindecare și celor care se rugau pentru vindecarea neputințelor lor.
Sfântul Maxim Mărturisitorul și legăturile sale cu Georgia
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro