Sfânta Parascheva luptă cu ispitele noastre

Reportaj

Sfânta Parascheva luptă cu ispitele noastre

„Dimineață mă simțeam foarte rău, mă dureau îngrozitor picioarele și nu mai voiam să plec spre Iași. Dar, parcă nu mă lăsa sufletul. Cum m-am suit în tren, așa mi-a dat o putere Sfânta, de nu am mai simțit nimic. Nici la rând nu m-au durut deloc picioarele, deși acasă mi-e mereu foarte rău”, povestește Teodora, o femeie de 75 de ani din Galați.

Nu de puține ori simțim că ni se pun piedici, atunci când vrem să facem o faptă bună sau un pas important pentru sufletul nostru. Uneori, cedăm tentațiilor. În alte situații, luptăm cu ispitele și nu putem fi decât fericiți că ne-am dus gândul cel mântuitor până la capăt. Suntem conștienți că Dumnezeu și sfinții lui ne-au fost aproape și ne plecăm capul, cu smerenie, mulțumind pentru minune.

Așa se întâmplă cu mulți dintre pelerinii care vin să se închine, în preajma hramului, la Sfânta Cuvioasă Parascheva. Sunt bucuroși de întâlnire, dar nu pot să nu se gândească la răul și la gândul care le-a stat împotrivă. „Venim la Sfânta, pentru că am văzut cu ochii noștri și-am simțit cu sufletul nostru că face minuni. Venim la ea, chiar dacă suntem slabi în credință și avem tentația de a amâna anumite momente. Dimineață mă simțeam foarte rău, mă dureau îngrozitor picioarele și nu mai voiam să plec spre Iași. Dar, parcă nu mă lăsa sufletul. Cum m-am suit în tren, așa mi-a dat o putere Sfânta, de nu am mai simțit nimic. Nici la rând nu m-au durut deloc picioarele, deși acasă mi-e mereu foarte rău”, povestește Teodora, o femeie de 75 de ani din Galați.

Ispitele au bântuit și sufletele altor credincioși. „Avem ani mulți de când știm de Sfântă, dar abia acum am reușit să ajungem de ziua ei. Să nu credeți c-a fost ușor, am avut parte de atâtea piedici! Nu găseam șofer, apoi ni s-a stricat mașina. La final, am zis că venim cu trenul și tot venim”, mărturisește Gianina, din Brăila.

Nimic nu-i mai stă omului împotrivă, după ce înțelege să-și pună nădejdea în Dumnezeu. Femeia din Galați pare dovada:  „Bărbatu-meu mi-a spus: Știi c-a murit o femeie la rând? Credea că mă sperie, dar i-am zis: Și, dacă oi muri și eu acolo, n-ar fi bine?! Oamenii mor în fiecare secundă pe străzi, în casele lor sau pe unde apucă. Ce mare cinste, însă, dacă îți dai sufletul direct în brațele Sfintei!”.

(Mărturie din anul 2014)

Citește despre: