Mijlocul lui Brumărel ne prilejuiește întâlnirea cu Sfânta Parascheva, ocrotitoarea Moldovei. Zeci de mii de pelerini își îndreaptă pașii către capitala Moldovei spre a se închina la moaștele „mult folositoarei”, orașul Iași devenind, preț de aproape o săptămână, unul dintre cele mai mari centre de pelerinaj din lumea ortodoxă.

Ani de-a rândul, cu acest binecuvântat prilej, fiind rânduit la racla Sfintei, am văzut cum „marea” de rugători, purtând în inimi credința neclintită în ajutorul Sfintei Parascheva, își pleca genunchii cu toată evsevia înaintea sicriului cu odorul cel neprețuit, hăruit de Dumnezeu cu darul neputrezirii.

Impresionează evlavia poporului față de unii sfinți care, prin minunile săvârșite, își merită pe deplin apelativul de „taumaturgi”. Mi se pare interesant totuși că Biserica a reținut în primul rând pentru Mântuitorul Hristos numele de „Doctor al sufletelor și al trupurilor noastre”. Dumnezeieștii Părinți ne învață că Domnul le-a împărtășit sfinților Săi din puterea Lui tămăduitoare. Așadar sfinții nu pot vindeca decât în numele lui Hristos, ei fiind numai mijlocitori. Bunăoară, Sfântul Apostol Petru zice mulțimii ce îl văzuse tămăduind un olog: „De ce stați cu ochii ațintiți la noi, ca şi cum cu a noastră putere sau cucernicie l-am fi făcut pe acesta să umble? [...]. Prin credința în numele lui Iisus Hristos, pe acesta, pe care îl vedeți şi îl cunoașteți, l-a întărit numele lui Hristos” (Fapte 3,12,16).

Carevasăzică, sfinții, ducându-şi viața în Hristos, au ajuns să facă ceea ce a făcut El, deoarece, prin puterea Lui, ei au devenit vindecători: „Toate le pot, în Hristos Cel Ce mă întărește”, spune apostolul neamurilor. Ce generos și măreț este Domnul! El nu păstrează în mod egoist puterea Sa vindecătoare, precum un vraci doritor de renume și de bani, ci o dăruiește tuturor următorilor Lui.

Această realitate se vede și în legătură cu Sfânta Parascheva. Nenumăratele-i binefaceri, împărțite cu dărnicie tuturor, confirmă că unul din neprețuitele daruri primite de la Hristos este cel al tămăduirii cumplitelor boli. O sumedenie de vindecări minunate săvârșește Cuvioasa. O parte din ele s-au consemnat în paginile cărților, spre neuitare. Însă multe altele au rămas înscrise doar în inimile celor care le-au trăit. Despre una dintre ele voiesc să vă vorbesc în continuare.

Se întâmpla în urmă cu vreo 15 ani. O bună creștină din părțile Constanței, văduvă cu doi copii, venea în fiecare an în Moldova, ca să se închine la moaștele Cuvioasei Parascheva de hramul ei. Deținând o afacere prosperă îşi permitea ca, odată ajunsă la Iași, să împartă câtorva credincioși nevoiași (de obicei bătrâni de la țară, cu mâinile crăpate de muncă și fețele brăzdate de arșița verii ori de viscolele nemilostive ale iernii), sume frumoase de bani. Li se adresa într-un mod cu totul original: „M-a trimis Sfânta să vă dau un neînsemnat ajutor”. Vârstnicii rămâneau înmărmuriți primind în mănă plicul ce conținea poate două, trei pensii de-ale lor. Într-un an, am găsit-o în catedrală, înfofolită într-o pătură, asistând la slujba privegherii. Am invitat-o să se odihnească la una din rudele mele din oraș. Replica i-a pornit imediat, tăioasă: „Părinte, eu am cu ce-mi plăti cea mai bună cameră de hotel din Iași, dar nu din pricina asta am venit aici! Trebuie să stau în casa Domnului, să fiu alături de Cuvioasa de ziua ei!”. O măcina o mare suferință pe statornica pelerină. Deși nu-i lipsea nimic material, o mâhnea nespus faptul că amândoi copiii ei, crescuți cu multă evlavie, purtați pe la școli renumite, cărora le oferise lucruri de negândit pentru alți tineri de vârsta lor, o luaseră pe cărări greșite, trăind în bejenie față de valorile Sfintei noastre Ortodoxii. Trudea acum duhovnicește și se ruga cu stăruință Cuvioasei, ca să-și vadă feciorii iarăși oameni plăcuți Domnului.

Tensionată și profund afectată de această situație, evlavioasa credincioasă a suferit un accident vascular cerebral, ajungând într-o stânjenitoare suferință fizică. Nu boala în sine o deranja, cât reproșurile vlăstarelor ei: „Toată viața ai alergat la sfinți, la moaștele lor! Acum de ce nu te vindecă?”. În preajma hramului, am primit un telefon de la una din bunele sale prietene: „Părinte, roagă-te pentru noi, căci doamna vrea numaidecât s-o aduc la Iași, la hramul Cuvioasei. Știți că stă imobilizată în cărucior și-mi va veni foarte greu”. M-a impresionat înverșunarea suferindei. Dorea cu orice chip să ajungă la întâlnirea anuală cu Sfânta. De aceea, la stăruința ei, le-am binecuvântat drumul, urmând ca acolo, la Iași, s-o ajut să se închine. Revederea m-a emoționat: trecuseră aproape zece luni de când nu se mai putea mișca. Prognosticul medicilor suna rezervat: cheagul de sânge, foarte mare, se resorbise destul de lent, afectându-i probabil funcția motorie. Apropierea de Sfânta Parascheva a copleșit-o. Dusă lângă racla cu binefăcătoarele moaște, credincioasa, cu lacrimile șiroind pe obraz, i-a spus: „Maica mea, te rog să mă faci sănătoasă, dar nu numaidecât pentru mine. Dacă băieții mei vor vedea că voi merge din nou, vor crede în minuni, în Dumnezeu, în sfinții Lui și se vor întoarce la credință”. Revenită acasă, viața-i curgea monoton. Nimic deosebit nu se petrecea, dar credința nu i-a slăbit. Acatistul și icoana Sfintei îi ocroteau așteptarea, suferința. Încă nu se împliniseră 40 de zile când, într-o dimineață, după relatările ei, Sfânta Parascheva i s-a arătat în vis, poruncindu-i să se ridice și să aprindă candela. Buimăcită, s-a sculat brusc din pat și, ca și când nu ar fi fost nicicând imobilizată, a început să pășească înspre locul de unde candela îi veghea odaia. Dornică să împlinească porunca primită, a uitat că de aproape un an picioarele nu o ascultau. Pe măsură ce înainta, și-a dat seama că trăiește o minune. A îngenuncheat în fața icoanei Sfintei Parascheva și, plângând de bucurie, i-a mulțumit tămăduitoarei sale cu recunoștință.

Auzind suspine, unul din băieți și femeia care o îngrijea s-au năpustit în dormitorul bătrânei să vadă ce se petrecea. Găsind-o îngenuncheată dinaintea icoanei, au înțeles că a primit tămăduirea îndelung așteptată. Intuise bine efectul minunii asupra feciorilor ei. Asistând nemijlocit la miracolul de netăgăduit, cei doi fii s-au apropiat iarăși de Dumnezeu, ducând o viață bineplăcută Lui; şi-au temeluit familii frumoase, mulțumindu-i mamei că a avut dragoste şi răbdare, rugându-se necontenit pentru întoarcerea lor.

În urmă cu vreo trei ani, un telefon din îndepărtata Dobroge îmi vestea că buna credincioasă a fost chemată la Cereștile locașuri. Din dorința ei, exprimată în clipele agonizantei așteptări, icoana Cuvioasei Parascheva a însoțit-o până la bolțile veșniciei. Nutresc bune nădejdi că acum se bucură împreună cu toți sfinții în Împărăția lui Dumnezeu, dar îndeosebi că i-a mulțumit față către față Sfintei Parascheva, vindecătoarea ei și a noastră, a tuturor.