În anul 1987, Organizația Mondială a Sănătății a declarat ziua de 31 mai drept „Ziua Mondială fără Tutun”, decizie menită să avertizeze omenirea în privinţa pericolului reprezentat de tutun, atât pentru fumători, cât și pentru cei din preajma lor. Deși am pășit în secolul XXI, când medicina a evoluat uimitor, se pare că nu a reușit să combată nici pe departe efectele devastatoare ale țigării asupra organismului uman. Potrivit cercetărilor, pe plan mondial, fumatul reprezintă cea de-a doua cauză de deces care ar putea fi prevenită, dar, din păcate, o vedem grav neglijată. Statisticile demonstrează că numărul victimelor nefirescului obicei îl depăşeşte pe cel al ucişilor de către drogurile ilegale, accidentele rutiere, violenţe ori HIV, luaţi la un loc. Organizația Mondiala a Sănătății estimează că, anual, 5 milioane de persoane mor din cauza bolilor asociate tutunului. Previziunile se arată la fel de îngrijorătoare: în absența unor măsuri urgente, nicotina va curma vieţile unui miliard de oameni în cursul acestui secol.

„Deh, știri de presă!” vor zice unii. Alții le vor citi, probabil, cu aceeași indiferență cu care își aprind o țigară, contribuind generos la sfârșitul lor abrupt. Am întâlnit undeva o mărturisire emoționantă a unui părinte: nu există niciun păcat omenesc rămas nebiruit de sfinții odrăsliți în Biserica lui Hristos; purtători de trup, ca noi toți, ispitiți de tentațiile lumeşti, îngenuncheaţi uneori de neputințele fizice sau de ale cugetului, au căzut pradă unor astfel de scăderi, dar, prin căință, cu necurmată rugăciune, s-au ridicat, învingând ispitele și s-au făcut locuitori Cereștilor locașuri. „Bine, bine, ce legătură are asta cu fumatul?” se vor întreba unii. Ei bine, aş vrea să profităm de amintita ocazie, unindu-ne vocile ca să pledăm împotriva nimicitorului tabiet, și să ne rugăm Domnului să-i întărească pe cei stăpâniţi de el, spre a se izbăvi. Aduc în sprijinul celor ce se căznesc, dar nu reușesc să părăsească tutunul, o mărturie emoționantă despre un sfânt care a fumat. Da, a fumat și, în notițele sale, pe lângă multe povețe duhovnicești, ne-a transmis zbuciumate gânduri, frământări, trăiri, amare concluzii despre lupta purtată cu viciul. Nu le-a cules de la terțe persoane, ci le-a scris din proprie experiență, căci, în anii tinereții, patima fumatului l-a subjugat de nenumărate ori, deși era preot. Lacrima pocăinței, sinceritatea mărturisirii și recunoașterea micimii L-au îndurat pe Părintele Ceresc, Care S-a milostivit spre robul Său, eliberându-l din mrejele ucigătoarei deprinderi. Sfântul Ioan din Kronstadt, proslăvit în Biserica Rusă, dar tot mai cunoscut și în spiritualitatea românească, căci la el ne referim, în cartea Calea pocăinței lăuntrice, jurnal duhovnicesc needitat, ne-a lăsat consemnat impresii, neîmpliniri, profunde suferințe, dar și nespuse bucurii duhovnicești în lupta cu păcatul. Am ales din scrierea menționată câteva pasaje cuprinzând chibzuințe referitoare la fumat, la efectele sale nocive asupra trupului și sufletului celui robit de fatalul capriciu. „Fumatul tutunului estre un capriciu. De la el sunt durerile de picioare și depresia. Că diavolul este tatăl fumatului am simțit-o în mod deosebit azi: o influență rea, negativă a crescut în mine până la culme. Am simțit că vrăjmașul s-a cuibărit în coastele și în inima mea și cum mi se împotrivea cu insistență, împiedicându-mă să zic ecteniile și rugăciune, speriindu-mă slăbănogindu-mă, întristându-mă până la păcat…. Prin fumat intră în om duhul cel viclean; după ce aseară am fumat tabac, vrăjmașul și-a făcut simțită prezența în mine printr-un sughiț exasperant care m-a chinuit dinainte de a începe cântarea Heruvicul și până m-am împărtășit cu Sfintele Taine. Nervii îmi erau la pământ, vocea mi se poticnea, tremuram, eram epuizat. De aceea… fumatul tabacului nu-și are niciun rost. Este un capriciu prostesc, o pângărire a buzelor, o năucire agonisită din voia cea pervertită, o iritare mare și inutilă a nervilor, o ceață cu care ne acoperim de bunăvoie, o moleșire a întregii ființe. … Gustul țigării nu-l pot compara cu nimic altceva decât cu un lucru drăcesc. Și cum, știind aceasta, pot să fumez tabac?! Cum de-mi permit să fac așa ceva uneori?”  

Sunt frământări și gânduri uluitoare. Un părinte ispitit din când în când de acest viciu distrugător a ajuns prietenul lui Hristos. Nu i-a venit ușor: mereu s-a rugat, plângând cu amar, pentru ca Dumnezeu să-l ierte și să-l ajute să-şi înfrângă păcatul. Iată câteva mărturii din mântuitoarea sa pocăință: „Am venit la Biserică, căzând cu inima frântă în fața Sfintei Mese, am plâns și m-am tânguit. Cum pot să slujesc în fiecare zi vrăjmașului și nu Domnului meu cu toată sârguința? Doamne, ajută-mă să mă izbăvesc din toate relele căci sunt om rău, plin de atâtea păcate, netrebnic, necurat și întinat.” Smerenia adâncă și stăruința în rugăciune l-au salvat pe părintele Ioan din ghearele nefastei lui dependenţe.

Aș îndrăzni să-i îndemn pe semenii noștri ce cunosc aceeaşi neputință să înalțe rugăciuni la Sfântul Ioan de Kronstadt, căci vor primi grabnic ajutor de la cel care, în decursul vieții sale pământești, s-a luptat și a biruit. Despre războiul cu patimile el însuși spunea: „Domnul ne cunoaşte slăbiciunile. Este gata să ne ierte totul dacă ne căim şi îi cerem iertare. Esenţialul este să nu ne împietrim inima, adică să nu ezităm să ne gândim la păcatul săvârşit şi să ne pocăim de îndată lăsându-ne în grija milostivirii lui Dumnezeu. Atunci inima nu va mai cunoaşte nici frământări, nici ispite, căci va fi înfrântă și smerită şi Dumnezeu nu o va mai urgisi”.

Să încheiem puţinele noastre rânduri reflectând la cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos. Toate îmi sunt îngăduite, dar nu mă voi lăsa biruit de ceva” (1 Corinteni 6, 12). Bunul Dumnezeu, pentru rugăciunile Sfântului Ioan din Kronstadt, să ajute pe toți cei robiți de nicotină să simtă cu adevărat că „țigara este un capriciu prostesc, o pângărire a buzelor, o năucire agonisită din voia cea pervertită, o iritare mare și inutilă a nervilor, o ceață cu care ne acoperim de bunăvoie, o moleșire a întregii ființe”.