Născut în secolul al VI-lea, în cetatea Damascului, Sfântul Ierarh Sofronie a deprins toată învățătura și virtutea pe care o dobândeau doar cei din pustie. În cele din urmă, s-a retras la Mănăstirea Sfântului Teodosie, începătorul vieții de obște, dar setea sa de a urma Domnului tot nu putea fi împlinită, astfel că a pornit spre Alexandria. Aici a găsit un om pe nume Ioan Moshu, plin de înțelepciune, așa că a rămas o vreme în cortul lui.

Îmbolnăvindu-i-se ochii, Sfântul Sofronie a fost vindecat de către Sfinții doctori fără de arginți Chir și Ioan, iar drept răsplată a trecut în scris toate minunile pe care aceștia le săvârșeau zilnic. Fiind numit apoi patriarh al Ierusalimului, cuviosul s-a luptat aprig nu doar cu somnul și cu demonii, ci și cu ereticii, punându-i pe fugă.

Sfântul Sofronie a lăsat în urmă și scrieri de mare preț, precum Limonariul, Viața Sfântului Ioan cel Milostiv și Viața Sfintei Maria Egipteanca. După trei ani în care a slujit credincioșilor, Sfântul Sofronie s-a mutat la cele veșnice, după rugăciunile pe care le făcuse pentru a fi mutat de pe pământ. Cuviosul era îndurerat de faptul că păgânul voievod al agarenilor nu îi urmase cuvântul, iar acum Ierusalimul fusese luat în robie, așa încât Sfântul Sofronie nu mai răbda să vadă pustiirea și necinstirea locurilor sfinte. Așa că Domnul l-a mutat la Ierusalimul cel veșnic, ascultându-i ruga.