Iarăși îți aduc, fiu credincios al Bisericii de Răsărit, cuvânt de sfat nemincinos și bun. Acest cuvânt nu e al meu: este cuvântul Sfinților Părinți. De la ei vin toate sfaturile mele. Păzește-ți mintea și inima de învățătura mincinoasă. Nu vorbi despre creștinism cu oameni molipsiți de învățături mincinoase; nu citi cărți despre creștinism scrise de dascăli mincinoși. Adevărul se află în tovărășia Duhului Sfânt: El este Duhul Adevărului. Minciuna o însoțește și o ajută duhul diavolului, care este minciună și părintele minciunii.

Cel ce citește cărțile dascălilor mincinoși intră negreșit în părtășie cu duhul viclean și întunecat al minciunii. Lucrul acesta să nu ți se pară ciudat și de necrezut: așa spun răspicat luminătorii Bisericii, Sfinții Părinți. Dacă în mintea și sufletul tău nu este scris nimic, Adevărul și Duhul să scrie în ele poruncile lui Dumnezeu și învățătura Lui duhovnicească.

De ți-ai îngăduit a-ți mâzgăli de tot tablele sufetului cu felurite cugete și întipăriri neduhovnicești, fără a lua aminte cu înțelepciune și fereală: „Cine e scriitorul, ce scrie el ?“, curăță cele scrise de scriitori străini, curăță prin pocăință și lepădarea a tot ce este împotrivitor de Dumnezeu. Să scrie pe tablele tale doar degetul lui Dumnezeu.
Pregătește pentru acest scriitor minte și inimă curată, viețuind cu evlavie și întreagă înțelepciune: atunci, rugându-te tu și citind sfințitele cărți, pe nebăgate de seamă și în chip tainic se va scrie pe tablele sufletului tău legea Duhului.

Nu-ți este îngăduit să citești alte cărți despre religie decât cele scrise de către Sfinții Părinți ai Bisericii Sobornicești a Răsăritului. Acest lucru îl cere Biserica de Răsărit de la fii săi.

Iar dacă gândești altfel și socoți porunca Bisericii mai puțin întemeiată decât socotința ta și a celorlalți de un cuget cu tine, atunci numai ești fiu al Bisericii, ci judecător al ei.

Mă numești mărginit, neluminat îndeajuns, rigorist? Lasă-mă în mărginirea și în celelalte neajunsuri ale mele: voiesc mai bine a rămâne, cu toate aceste neajunsuri, fiu al Bisericii de Răsărit, decât ca, având toate părutele calități, să mă fac mai deștept decât ea și, ca atare, să-mi îngădui a nu-i da ascultare și a mă despărți de ea. Adevăraților fii ai Bisericii de Răsărit le va face plăcere glasul meu.
Aceștia știu că cel care voiește a primi înțelepciunea cerească trebuie să lepede înțelepciunea sa pământească, oricât de mare ar fi ea, să o lase deoparte, să o taie, s-o recunoască drept nebunie, așa cum este ea de fapt (I Cor. III,19).

Înțelepciunea pământească este vrăjmășie împotriva lui Dumnezeu: ea legii lui Dumnezeu nu se supune și nici nu poate (Rom.VIII, 7). Dintru început aceasta este firea ei; așa va și rămâne până ceva lua sfârșit, când „pământul și lucrurile de pe dânsul“, iar dimpreună cu ele și înțelepciunea pământească, „vor arde“ (II Pt. III, 10).
Sfânta Biserică îngăduie citirea cărților eretice numai acelor mădulare ale sale care au mintea și simțirile inimii vindecate și laminate de Sfântul Duh, care pot deosebi întotdeauna între adevăratul bine și răul ce se preface a fi bine și se ascunde sub chipul adevărului.

Marii bineplăcuți ai lui Dumnezeu, care au cunoscut neputința cea de obște a tuturor oamenilor, s-au înfricoșat de otrava eresului și a minciunii. Ca atare, ei au fugit cu toată râvna de împreună vorbirile cu oamenii molipsiți de învățăturile cele mincinoase și de citirea cărților eretice. Având înaintea ochilor căderea preaînvățatului Origen, a lui Arie cel iscusit în certuri, a lui Nestorie cel bun de gură și a altor bogați în înțelepciunea acestei lumi, ce au pierit din pricina nădăjduirii în sine și a părerii de sine, ei au căutat mântuirea și au aflat-o în fuga de învățăturile mincinoase, în ascultarea față de Biserică până și în amănuntele cele mai subțiri.

Păstorii și dascălii cei purtători de Duh și sfinți ai Bisericii nu citeau scrierile ereticilor celor hulitori de Dumnezeu decât siliți de nevoia de neînlăturat a întregii obști creștine. Prin cuvântul lor plin de putere, cuvânt duhovnicesc, ei au înfierat rătăcirile, au vestit tuturor fiilor Bisericii primejdia ascunsă în scrierile eretice sub numele frumoase ale sfințeniei și evlaviei.

Eu și cu tine însă trebuie să ne păzim neapărat de citirea cărților alcătuite de dascăli mincinoși. Oricine a scris despre Hristos, despre credința și duhovnicia creștină fără să fie mădular al Bisericii de Răsărit, singura sfântă, poartă numele de dascăl mincinos.

Spune-mi, cum este cu putință să-ți îngădui a citi orișice carte, când fiecare carte pe care o citești te poartă încotro voiește, te înduplecă să crezi în tot lucrul pentru care îi face trebuință încuviințarea ta, să te lepezi de tot ce are ea nevoie să lepezi?

Experiența arată cât de pierzătoare sunt urmările citirii fără dreaptă socotință. Printre fiii Bisericii de Răsărit câte idei despre creștinism nu putem întâlni din cele mai tulburi, mai greșite, mai potrivnice învățăturii Bisericii, mai defăimătoare ale acestei sfinte învățături, idei însușite prin citirea cărților eretice!

Nu te mâhni, prietene, pentru preîntâmpinările mele, care sunt insuflate de faptul că îți doresc binele cel adevărat. Tatăl, mama, dascălul bun nu se înfricoșează, oare, pentru pruncul nevinovat și fără experiență, atunci când el vrea să intre într-o cameră unde printer lucruri bune de mâncat se află otravă multă?

Moartea sufletului e mai de plâns decât moartea trupească: trupul mort are să învieze și adeseori moartea trupului se face pricină de viață sufletului; dimpotrivă, sufletul omorât de rău este jertfă a morții veșnice, iar el poate fi omorât de orice gând care cuprinde vreun fel de hulă împotriva lui Dumnezeu, pe care cei neștiutori nu-l bagă nicidecumde seamă.

„Va fi o vreme, a proorocit Sfântul Apostol, când învățătura cea sănătoasă nu o vor primi, ci după poftele lor își vor alege loruși învățători le răsfețe auzul, și de la adevăr își întoarce auzul, iar către basme se vor pleca“ (II Tim. IV, 3-4).

Nu te lăsa înșelat de titlurile răsunătoare ale cărților care făgăduiesc să-i învețe desăvârșirea creștină pe cei ce încă au nevoie de hrana pruncilor; nu te lăsa înșelat nici de podoaba cea din afară a cărții, de vioiciunea, puterea, frumusețea stilului, nici de faptul că autorul ar fi pasămite, sfânt, care și-a dovedit sfințenia prin numeroase minuni (aluzie, probabil, la „sfinții“ apuseni ca Francisc din Assisi n. tr.).

Învățătura mincinoasă nu se dă înapoi de la nici o născocire, de la nici o înșelăciune ca să dea basmelor sale înfățișarea adevărului și astfel să otrăvească mai lesne sufletul cu ele.

Învățătura mincinoasă este deja, în sine, înșelare. Ea amăgește, înainte de cititor, pe scriitor (II Tim. III, 13).
Semnul după care recunoaștem că o carte e cu adevărat folositoarede suflet este că a fost scrisă de un sfânt scriitor, mădular al Bisericii de Răsărit, încuviințat și recunoscut de Sfânta Biserică. Amin.