Sfântul Nicolae se aşază peste începutul ier­nilor, aşa cum filele unei sfinte cărţi se aşază peste sufletul cititorului dându-i tihnă şi lumină. Avem nevoie de astfel de vieţi de sfinţi, pentru a nu ră­mâne în întunericul cel mai dinafară. Sfinţii ne hrănesc cu lumină.

Ierarhul Nicolae este Sfântul aspru care te face să trăieşti blândeţea adevărului, este Sfântul rece care te ajută să simţi căldura credinţei, este Sfân­tul neînfricat, apărător al dreptăţii, care te determină să fii corect, este Sfântul dăruitor de bucurii care te îndeamnă să fii bun.

Sfântul Nicolae este Părintele, Fratele, Fiul, Prie­tenul pe care-l aşteptăm să vină în fiecare an, în zorii zilei de 6 decembrie. Copilaşii creştinilor din lumea întreagă îşi curăţă încălţările, arătând prin acest gest un adevăr pe care-l neglijăm, pricina fiind variată, de cele mai multe ori: paşii îngeraşilor trebuie feriţi în lumea aceasta de lucrurile, fap­tele, gândurile murdare. Nicolae este, deopotrivă, Siantul copiilor şi al bătrânilor, Sfântul bucuriilor şi al îngerilor care nu au vârstă.

Viaţa Sfântului Nicolae este o adevărată cascadă de minuni care începe cu însăşi naşterea Sfântului şi continuă să urce cu însăşi viaţa fiecăruia. Născut din binecuvântaţii părinţi Teofan şi Nona, pruncul Nicolae a stat trei ceasuri pe picioarele lui îndată ce a ieşit din pântecele mamei, dând prin această stare cinste Sfintei Treimi. Se hrănea doar din sânul drept al mamei sale, miercurea şi vinerea o singură dată, arătând că puntea dreptăţii îi va deveni curcu­beu peste veşnicie.

Două minuni, din această cascadă, nu trebuie uitate vreodată! Prima este din timpul vieţii lui pe acest pământ, cea de-a doua este din timpul vieţii lui petrecute în viaţa noastră.

Un bărbat din cetatea Ierarhului Nicolae avea trei fete frumoase foarte şi-au rămas săraci şi neslă­viţi. Cu gândul la hrană şi îmbrăcăminte pentru el şi pentru fetele lui, tatăl dorea să le dea pe acestea spre desfrânare şi casa să şi-o facă necurată. Ierar­hul cetăţii, neştiut, a aruncat pe fereastra deschisă a săracului, succesiv, trei pungi de galbeni, salvându-i pe acesta şi pe fiicele lui de la căderea în focul Sodomei.

Un oarecare om din Constantinopol, împreună cu soţia lui, neajutoraţi, ajunşi la sărăcie şi la bătrânețe au hotărât să-şi vândă singurul covor din casă pen­tru a nu trece ziua hramului fără prăznuire. Mer­gând la târg, pe drum, bătrânul este întâmpinat de un alt bătrân, îmbrăcat în haine simple, smerit la duh și blând la chip, care-i cumpără covorul cu şase gal­beni. Suntem la mulţi ani după ce Sfântul Nicolae se săvârşise din această viaţă. Peste câteva clipe, femeia se trezeşte la poartă cu acel străin, ţinând în braţe covorul şi spunându-i: Soţul tău îmi este prieten de mult timp şi m-a rugat să aduc acest covor acasă, el rămânând să cumpere cele trebuincioase prăznuirii.Apoi, fără a mai spune ceva, a plecat... Era chiar Sfântul Nicolae!

Ce poate însemna astăzi, oare, prăznuirea sfin­ţilor, decât primirea lor în casele noastre? Să nu încuiem niciodată uşa Sfântului Nicolae!

Diavolii sau îngerii răi de pe pământ totdeauna vor să ia locul sfinţilor, încercând să le fure până şi numele. Ereticul Arie, pălmuit la Sinodul I Ecume­nic de către Sfântul Ierarh Nicolae, nu din mânie trupească, ci dintr-o râvnă de foc pentru Adevăr, s-a întrupat, parcă, într-un conducător al neamului nos­tru, răpind numele Sfântului. Şi totuşi, poporul acesta este atât de milostiv, încât l-ar fi iertat (un bătrân Nicolae, dintr-un sat mehedinţean uitat de lume, în­trebat mustrător de unul dintre mulţii lui nepoţi de ce mai ţine calendarul pe perete când fusese pus pe el chipul dictatorului, a răspuns blând: Lasă-l, mă, moşule, că-l cheamă şi pe el ca pe mine, s-o bucura amărâtul!).

Numele Nicolae s-ar tălmăci prin biruitor de po­poare. Există două moduri de a birui un popor: pri­mul se referă la biruinţa asupra răutăţilor şi faptelor urâte din sufletul acestuia, cel de-al doilea se referă la biruinţa asupra credinţei şi faptelor lui sfinte.

Sfântul Nicolae, pentru lumea creştină, rămâne Sfântul îngerilor buni de pe pământ.

(Preot Sever Negrescu, Prolog din proloage. Lecturi patristice dintr-un calendar uitat, Editura Doxologia, Iași, 2011, pp. 53-56)