În timp ce Sfântul Ioan Iacob era la Mănăstirea „Sfântul Sava”, Părintele Ioanichie Pârâială a făcut o infecție în urma unei lovituri pe care a avut-o la cotul drept și după câțiva ani de suferință a căpătat TBC osos. Avea rană deschisă la cot și, prin rana infectată, odată cu puroiul care-i curgea mereu, au început să se elimine și bucățele de os ce intraseră în descompunere.

Atunci, starețul mănăstirii l-a dus pe Părintele Ioanichie la un spital din Ierusalim, unde doctorii au stabilit că mâna părintelui trebuia tăiată. În fața acestei situații, părintele a zis: „Dacă din asta va fi să mor, vreau să mor cu toate mădularele întregi”, și a refuzat orice intervenție medicală, fugind din spital. După ce a ajuns la mănăstire, Părintele Ioan a început să-l bandajeze și să-i spele rana cu ceaiuri din plante, iar după câteva spălături, rana s-a închis și s-a vindecat.

Spunea Părintele Ioanichie că numai cât punea Părintele Ioan mâna pe dânsul și simțea o mare liniște, durerile îl lăsau și o pace cu o bucurie sfântă îl cuprindea, încât nu mai simțea nici un fel de durere.

(extras din Sfântul Ioan Iacob de la Neamț-Hozevitul, Opere complete, Editura Doxologia, 2013)