Cum, când și de ce ne însemnăm cu Sfânta Cruce?
Chiar dacă mergem la un restaurant, să nu ne fie ruşine să ne închinăm înainte de a gusta din bucate.
Semnul Sfintei Cruci se face corect astfel:
Unim degetul mare, cu cel arătător şi cel mijlociu, simbolizând Sfânta Treime;
Strângem celelalte două degete în palmă, simbolizând cele două firi ale Mântuitorului: Dumnezeu adevărat şi om adevărat;
Ducem cele trei degete la frunte, apoi spre mijlocul abdomenului, la umărul drept şi apoi la cel stâng;
În timp ce facem semnul Sfintei Cruci, putem spune „Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh!” sau „Doamne Iisuse Hristose, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul/păcătoasa!” ori, simplu: „Doamne miluieşte!”.
Iată o cale foarte simplă de a face o scurtă rugăciune oricând, în timpul unei zile.
Când să facem semnul Sfintei Cruci?
Atunci când ne simţim tulburaţi, ne însemnăm cu semnul Sfintei Cruci.
Nu ne aşezăm şi nu ne ridicăm de la masă fără a face semnul Sfintei Cruci. Chiar dacă mergem la un restaurant, să nu ne fie ruşine să ne închinăm, înainte de a gusta mâncarea.
Oricât de obosiţi am fi seara ori de grăbiţi dimineaţa, nu încheiem o zi şi nu începem alta fără semnul Sfintei Cruci.
În Biserică facem cruce ori de câte ori se face o referire la Sfânta Treime, la Mântuitorul Hristos, la Maica Domnului ori la un sfânt faţă de care avem evlavie.
Să facem semnul Sfintei Cruci în orice timp, ca să ne amintim de Domnul şi să primim harul Sfântului Duh.
De ce ne însemnăm cu Sfânta Cruce?
Facem semnul Sfintei Cruci, ca să dovedim prezenţa Domnului nostru în inimile noastre. Semnul Sfintei Cruci este important pentru că:
Ne aminteşte de suferinţa, răstignirea şi Învierea lui Hristos, pentru mântuirea noastră;
Ne aminteşte că suntem chemaţi să-I urmăm lui Hristos;
Ne ajută să îndurăm mai uşor durerile şi lipsurile, pentru Hristos;
Ne aduce înaintea minţii suferinţa lui Hristos pe Cruce;
Ne întăreşte în lupta cu puterile întunericului;
Ne va face părtaşi slavei lui Hristos, Care, la A doua Sa venire, va fi vestit de acest mântuitor semn.
Viața de toate zilele – o cruce pe care alegem să o purtăm sau nu
Sfântul Mare Mucenic Dimitrie și Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou
Citește despre:Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro