Aveam cinci ani când, în timpul somnului, m-am speriat şi din această cauză m-am îmbolnăvit. Aveam adesea crize şi dureri mari de cap. Odată, în timpul războiului, când tocmai îmi reveneam după o astfel de criză, în faţă mi-a apărut un bătrân cu barbă albă:

– Ce s-a întâmplat, drăguţă, nu cumva eşti bolnavă?

– Cine eşti, bunicule? l-am întrebat eu.

– Sunt Nicolae, Făcătorul de minuni. Trebuie să te rogi lui Dumnezeu şi nu vei mai fi bolnavă.

Bătrânul a dispărut, iar eu am chemat-o pe mama şi i-am povestit ce mi s-a întâmplat. Ea m-a pus să jur că voi merge la biserică. Dar era război şi ne aflam sub ocupaţia nemţilor. După război m-am căsătorit, însă nu aveam copii. Când a fost eliberat oraşul Petrozavodsk, m-am dus la biserică, am plătit o slujbă cu Acatistul Sfântului Nicolae, am aprins o lumânare şi am împodobit icoana sfântului cu un ştergar.

După slujbă, m-am dus la o prietenă şi m-am culcat puţin. Din nou mi-a apărut în somn bătrânul cu barbă albă:

– Ei, drăguţă, acum eşti sănătoasă. Continuă să faci cum ai făcut azi. Iar cine te va obijdui va suferi toată viaţa lui. Tu să nu cerţi pe nimeni, ci doar să spui: „Doamne, miluieşte-i pe cei ce mă urăsc.”

De atunci nu l-am mai văzut. M-am însănătoşit. Am cinci copii: patru băieţi şi o fată. (N. G. Paikaceva)

(Noi minuni ale Sfântului Nicolae, Editura Sophia, București, 2004, pp. 186-187)