Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul rămâne adânc înrădăcinat ca nume şi viaţă în conştiinţele celor mai mulţi dintre noi, nu numai pentru că el a fost unul dintre cei mai mari profeţi ai Vechiului Legământ, ci tocmai pentru faptul că viaţa lui realizează o punte de identificare cu cel Nou, deschizând orizontul cunoaşterii umane spre o pronie divină aparte, de care sfântul a fost învrednicit cu mare cinste.

Aşa cum bine cunoaştem viaţa sa din Cartea Regilor, observăm trei dominante pe care Sfântul Proroc Ilie le-a cultivat în aspra sa viaţă: nevoinţa, credinţa şi păstorirea. Orice sfânt, indiferent de timpul sau locul în care a trăit, a lăsat sufletelor doritoare de cuvântul lui Dumnezeu învăţături şi poveţe care sunt la fel de actuale ca în zilele vieţuirii acelui sfânt. Importanţa şi ţinta sfinţilor este aceea că ei permanent îşi menţin vie amintirea şi trăirea prin urmarea felului vieţii şi a învăţăturii lor. De aceea, este important de reţinut faptul că sfinţenia nu se degradează în timp. Ea se poate pierde, prin păcat, dar nu se poate degrada de la sine din pricina unor anumiţi factori. Spre exemplu şi întărire avem aghiasma cea mare, pe care oricând am consuma-o, ea este la fel de proaspătă şi pură ca şi când am fi luat-o de la izvor, semn vizibil al nedegradării sfinţeniei. Astfel şi în cazul sfinţilor. Ei au dat o învăţătură pilduitoare prin viaţa lor, iar astăzi ea este la fel de actuală şi constituie oricând un argument şi un model de urmat.

Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul, prin viaţa lui, îndeamnă orice creştin la a duce o viaţă plină de credinţă, în aspre nevoinţe şi în mărturisirea lui Hristos. De aceea, pentru a vedea mai clar aceste virtuţi de care Sfântul Ilie a dat dovadă, propun să facem o paralelă între el şi doi mari sihaştri ai erei noastre, care în timpi diferiţi unul faţă de altul, au avut aceleaşi dominante şi pe care Biserica astăzi le-a consemnat în troparele lor. Este vorba despre Sfântul Ioan Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului şi despre Sfântul Cuvios Antonie cel Mare.

În troparul Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul regăsim vizibil caracterul profetic al vieţii sale şi cum a interceptat prin propria viaţă, prin revelaţia lui Dumnezeu, scopul şi menirea pe care Înaintemergătorul avea să le aibă la venirea lui Mesia cel mult aşteptat: „Cel ce a fost înger în trup, temeiul prorocilor, al doilea Înaintemergător al venirii lui Hristos, Ilie Măritul, care a trimis de sus lui Elisei dar, goneşte bolile şi pe cei leproşi curăţeşte. Pentru aceasta şi celor ce-l cinstesc pe dânsul le izvorăşte tămăduiri.” Personalitatea Sfântului Ilie covârşeşte rândurile profeţilor, întrucât vedem cum el este numit „temeiul prorocilor” şi „al doilea Înaintemergător”. Vedem, aşadar, calitatea sfântului care reiese din Apcalipsă (cap. 11, 3-7). Ea prefigurează o reînlănţuire a vieţii Sfântului Proroc Ioan, îndemnând poporul să se căiască pentru fărădelegile lui, însă se vor răscula asupra lui şi asupra celuilalt profet pe care Dumnazeu îl va trimite împreună cu Ilie şi îi vor omorî, precum odinioară Irod regele pe Sfântul Ioan Botezătorul. Vedem încă o dată autenticitatea nealterată a sfinţeniei şi a caracterului sfinţitor al cuvântului lui Dumnezeu, care se aşează în gura celor ce urmează poruncile Lui.

De cealaltă parte, în persoana Sfântului Cuvios Antonie cel Mare, se afirmă: „Râvnitor lui Ilie cu obiceiurile asemă­­­­nân­du-te, Bo­tezătorului cu drepte cărări urmând, Pă­rin­te Antonie, pustiului te-ai făcut locuitor și lumea ai întărit-o cu rugă­ciunile tale. Pentru aceasta roagă-te lui Hristos Dum­ne­zeu să mântuiască sufletele noastre”. Vedem, astfel, legătura ce se crează între aceşti trei mari stâlpi ai Bisericii noastre, întocmai ca o treime de nevoitori şi mărturisitori neobosiţi ai credinţei în Dumnezeu. Sfântul Cuvios Antonie cel Mare este râvnitor obiceiurilor Sfântului Proroc Ilie, întrucât precum odinioară profetul a petrecut în pustia Carmelului, aşa cuviosul s-a nevoit în pustia Egiptului. Apoi, urmând cărările Înaintemergătorului, Sfântul Antonie a ştiut, insuflat de Duhul Sfânt, cum să instruiască duhovniceşte pe fiii săi, aşa cum Sfântul Ioan predica în pustia Iordanului pocăinţa, fiind numit şi „părintele monahilor”.

Desprindem din înmănuncherea vieţilor celor trei mari părinţi trei virtuţi: credinţa, pe care profetul Ilie a arătat-o atunci când a coborât din cer foc şi a mistuit jertfele, precum şi când l-a înviat pe fiul văduvei din Sarepta Sidonului. Mai descoperim nevoinţa, pe care toţi au împlinit-o trăind ca pustnici, iar cea de-a treia şi cea mai importantă o constituie călăuzirea poporului pe drumul care duce la Dumnezeu, şi anume prin păzirea poruncilor Lui.

Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul şi Sfântul Ioan Botezătorul au avut menirea de a conduce conştiinţele oamenilor spre pocăinţă şi îndreptare, astfel ca să poată primi pe Cel ce avea să ridice păcatul lumii şi să restaureze firea umană căzută prin păcat, pe Domnul nostru Iisus Hristos. Sfântul Cuvios Antonie cel Mare aşază, deja, învăţătura sa pe fundamentul ridicării firii umane şi pe posibilitatea de a ajunge la demnitatea de fiu şi moştenitor al Împărăţiei lui Dumnezeu şi pe nădejdea că sufletele li se vor odihni acolo „unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfârşit”.

Important de reţinut din viaţa Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul este faptul că el este binefăcător şi rodeşte în viaţa celor ce îl cinstesc bogăţie de tămăduiri. El a fost înălţat cu trupul „ca la cer” şi este importantă această afirmaţie, întrucât pe vremea Sfântului Ilie, a Vechiului Testament, Dumnezeu încă nu ridicase firea umană la starea cea dintâi, ci ea încă se afla sub povara diavolului, a iadului şi a morţii, astfel că cerul era închis. Sfântul Ilie a fost răpit într-un car de foc „ca la cer” şi nu a avut parte de a intra deoarece şi el avea asupra sa păcatul strămoşesc. Deşi nu a murit, el s-a învrednicit datorită vieţii lui virtuoase să ajungă la a pregusta din bunătăţile gătite de Dumnezeu celor ce-l iubesc.

Planul pe care Dumnezeu l-a pus în aplicare cu dreptul Său Proroc Ilie trebuie să ne trezească în noi conştiinţa că Sfântul va reveni într-o bună zi şi va completa misiunea de profet pe care a primit-o în dar de la Dumnezeu. Ea poate însemna şi faptul că în fiecare zi a vieţii trebuie să ne manifestăm ca şi cum Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul ar şopti gândurilor noastre că trebuie să ne pocăim şi să nu cumva să lăsăm prilej vrăjmaşului să ne prindă în cursa delăsării şi a amânării pocăinţei. „Pocăiţi-vă, că s-a apropiat Împărăţia cerurilor!”, spune Sfântul Ioan Botezătorul.

Să fericim cum se cuvine pe Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul în treimea de nevoitori împreună cu Sfântul Ioan Botezătorul şi cu Sfântul Cuvios Antonie cel Mare, lăudându-i ca cei ce sunt turnuri în credinţă, ancore în nevoinţe şi cârme ce ne duc spre Hristos. Vieţile lor ne sunt mărturii ale autenticităţii sfinţeniei lor şi a modului în care pot ei să ne ajute spre a le fi „ucenici întru nevoinţe” în drumul nostru spre Împărăţia Lui Dumnezeu.