Un an şi nouă luni înainte de adormirea lui, i s-a dat să fie cercetat de către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. Aceasta s-a întâmplat în zorii sărbătorii de Buna Vestire, la 25 martie 1831.

Cu două zile înainte, povesteşte monahia Eupraxia de la Diveevo, batiuşka a trimis cuvânt să vin la el. Când am ajuns, mi-a zis cu simplitate. „O vom vedea pe Maica Domnului”. Pur şi simplu am căzut la pământ. Părintele Serafim m-a acoperit cu mantia şi mi-a citit rugăciuni, după care m-a ridicat, zicându-mi: „Hai, acum ţine-te de mine şi să nu-ţi fie frică de nimic”. În clipa aceea se auzea un murmur asemenea foşnetului unei păduri străbătute de vânt. Îndată ce zgomotul s-a stins, au ajuns la noi intonaţiile unei cântări nemaiauzite. Uşa s-a deschis singură, iar chilia invadată de o lumină mai puternică decât cea din miezul zilei s-a umplut de o mireasmă mai suavă decât mirul. Batiuşka stătea în genunchi, cu mâinile ridicate la cer, dar când a văzut că sunt atât de înfricoşată, s-a ridicat şi mi-a zis: „Nu te teme, copilă, că nu o să te primejduieşti, ci Dumnezeu Îşi pogoară asupra noastră milostivirea. Iată că vine spre noi Preaslăvita şi Preacurata noastră Stăpână, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu!”.

Şi adevărat era! În frunte mergeau doi îngeri cu plete aurii ce le cădeau pe umeri, ţinând fiecare în mână câte o ramură înflorită. În urma lor veneau Sfântul Ioan Înaintemergătorul şi Sfântul Ioan Teologul, ale căror veşminte erau de un alb strălucitor. În sfârşit, a apărut şi Maica Domnului, cu un cortegiu de fecioare. Împărăteasa Cerurilor purta o mantie întocmai cu aceea din icoana ei, căreia i se spune „Fecioara îndurerată”. Ştiam că era strălucitoare şi că era nespus de frumoasă, dar ce culoare avea, nu aş fi putut spune. Era prinsă ceva mai jos de gât cu o agrafă mare, rotundă şi legată cu un şiret împodobit cu o mulţime de cruciuliţe. Însă nici despre acestea nu pot spune cum erau. Îmi amintesc doar că străluceau în mii de sclipiri nemaivăzute. Sub mantie, Împărăteasa purta un veşmânt verde prins în talie cu un brâu, iar pe deasupra avea ceva ce mi se părea că este un epitrahil; la încheieturile mâinilor avea mânecuţe. Tot veşmântul era presărat cu aceleaşi cruciuliţe. Era mai înaltă decât tinerele fecioare. Fruntea îi era împodobită cu o diademă în care erau montate o puzderie de cruci minunate care străluceau atât de puternic, încât nu te puteai uita mult la ele, la fel cum nu puteai să te uiţi prea mult la agrafă şi la şiret.

Cât despre chipul Împărătesei Cerurilor, ar fi fost o adevărată nebunie să te gândeşti că-l poţi vedea! Părul, mai frumos şi mai lung decât al îngerilor, i se revărsa pe umeri. Fecioarele o urmau, două câte două. Şi nu era una care să poarte aceeaşi coroană, nici acelaşi veşmânt ca al celei de lângă ea. Până şi statura, expresia şi culoarea părului erau cu totul diferite, deşi acesta li se revărsa întocmai la toate pe umeri. Erau din cale-afară de frumoase! Acum toate s-au aşezat în cerc în jurul nostru, iar Împărăteasa Cerurilor stătea în centru. Chilia s-a lărgit şi tavanul s-a acoperit de văpăi ce păreau lumânări aprinse. Lumina lor strălucea mai tare decât cea a soarelui, fiind de o natură deosebită, neavând nicio asemănare cu lumina zilei. Mi s-a făcut atât de frică, încât am căzut la pământ. Atunci, Împărăteasa Cerurilor s-a apropiat de mine, m-a atins cu mâna dreaptă, după care am auzit-o spunându-mi cu bunătate: „Ridică-te, fiică, şi fii fără teamă, căci cele ce au venit cu mine aici sunt nişte fecioare, ca şi tine”. M-am ridicat, dar fără să înţeleg cum. Ea a ţinut să-mi repete: „Nu te teme. Am venit să te cercetăm”.

Din acel moment părintele Serafim nu mai stătea în genunchi înaintea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ci în picioare. Aceasta îi vorbea cu dragoste, cu acea dragoste pe care o ai pentru cineva foarte scump. Plutind pe un ocean de fericire, mi se pare că l-am întrebat pe părintele Serafim unde eram. Credeam că nu mai suntem în lumea aceasta. Apoi, pentru că îmi doream să aflu numele acelor tinere pe care le vedeam, Preasfânta mi-a poruncit să mă apropii ca să primesc răspunsul chiar de la ele. Acestea stăteau, de-o parte şi de cealaltă parte a uşii, în aceeaşi ordine în care au intrat: primele erau marile mucenițe Varvara şi Ecaterina, pe al doilea loc, Marea Muceniță Tecla şi Marea Muceniță Marina, pe al treilea loc, Împărăteasa Irina, mare muceniță, cu Sfânta Eupraxia, pe al patrulea loc, marile mucenițe Pelaghia şi Doroteia, pe al cincilea loc, Marea Muceniță Iuliana şi Mucenița Anisia. Fiecare mi-a spus, dimpreună cu numele, slăvitele fapte ale muceniciei sale şi luptele pe care le-a dus pentru Hristos în timpul vieţii, după cum se poate citi în întregime în vieţile sfinţilor. Toate îmi spuneau: „Dumnezeu nu ne-a proslăvit deloc la întâmplare, ci pentru mucenicie şi smerenie. Şi tu vei fi mucenică ”. Preasfânta Născătoare de Dumnezeu îi spunea cuviosului mai multe lucruri pe care nu mi s-a dat să le aud, afară doar de aceste cuvinte: „Să nu-mi laşi fiicele de la Diveevo”. La care părintele a spus, oftând: „Of, Împărăteasa mea! Să le adun pot să o fac singur, dar ca să le călăuzesc, nu fac deloc faţă”. Atunci, Maica Domnului i-a dat acest răspuns: „Eu voi fi, iubite, cea care te va ajuta în toate. Gândeşte-te numai să le rânduieşti o ascultare. Să ştie că, dacă şi-o împlinesc, vor fi cu tine şi alături de mine şi, dacă nu, nu se vor număra printre cele ce sunt cu mine, că nu vor avea nici un asemenea loc, nici o asemene cunună. Căci, cel ce umblă pe căile nedreptăţii va pierde în lupta pentru mine. Însă cel care, pentru dragostea pe care o are pentru Domnul Hristos se va face slujitor, pe acela îl voi mărturisi înaintea lui Dumnezeu”. Apoi, întorcându-se spre mine, mi-a zis: „Vezi aceste tinere şi cununile lor? Avere, plăceri trecătoare, pe toate le-au lăsat, nepreferând nimic veşnicei Împărăţii de Sus. De bunăvoie au iubit sărăcia, îndrăgindu-L numai pe Mântuitorul. Vezi? De aceea au fost vrednice de o asemenea slavă şi de atâta cinste. Şi ce s-a întâmplat altădată se întâmplă şi acum. Însă, dacă mucenicii de atunci au fost munciţi în priveliştea tuturor, cei de astăzi sunt munciţi tainic, prin martiriul conştiinţei. Şi, cu toate acestea, şi unii şi ceilalţi vor avea aceeaşi plată!”.

Vizita era pe sfârşite. Maica Domnului i-a mai zis părintelui Serafim şi aceste cuvinte: „În curând vei fi cu noi, iubite”, după care l-a binecuvântat. Atunci, toţi sfinţii şi-au luat şi ei rămas-bun. Sfântul Ioan Înaintemergătorul şi Sfântul Ioan Teologul l-au binecuvântat, iar fecioarele i-au sărutat mâna şi părintele le-a răspuns cu acelaşi gest. Am înţeles că această vedenie mi s-a dat pentru rugăciunile părinților Serafim, Marcu, Nazarie şi Pahomie. În cele din urmă, totul s-a făcut nevăzut. Această apariţie minunată a durat un ceas îndelungat, după care Batiuşka mi-a spus acest cuvânt: „Vezi, măicuţă, ce pogorământ ne-a făcut Domnul nouă, celor vrednici de milă? Ştii, Dumnezeu mi-a dăruit douăsprezece vedenii ca acestea de care Domnul Hristos te-a învrednicit şi pe tine. Ai văzut ce bucurie am trăit? Noi, care avem acum motive temeinice să credem, avem trebuinţă să nădăjduim în Mântuitorul nostru. Să-ţi birui vrăjmaşul, pe diavolul! Și în războiul pe care i-l duci împotrivă, arată-te întotdeauna iscusită. Hristos te va ajuta în toate. Cere ajutor de la Domnul, de la Preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi de la sfinţii Săi şi pomeneşte-mă şi pe mine, nevrednicul Serafim. Iar în rugăciunea ta, spune mereu: Cum voi muri, Doamne? Cum voi sta dinaintea înfricoşatului Tău Scaun de Judecată? Ce răspuns voi da pentru faptele mele? Împărăteasa Cerurilor, ajută-mă!”.