Ideea că omul este autonom sau propriul lui produs, nu este doar fantezistă, ci corespunde unei boli spirituale care dă naștere unui abis între Dumnezeu și om. Viața Sfinților Părinți este o mărturie permanentă a conlucrării cu harul lui Dumnezeu. Numai așa putem înțelege viața lor desăvârșită și minunile săvârșite de Dumnezeu prin ei. După grăitorul cuvânt al Sfântului Apostol Pavel: Voi nu sunteți ai voștri; căci ați fost cumpărați cu preț! Slăviți dar pe Dumnezeu în trupul vostru! (1 Corinteni 6, 19-20). Aceasta e premisa cunoașterii la marii trăitori ai credinței, simplitatea fiind cheia înțelegerii vieții lor îmbelșugate prin iubirea lui Dumnezeu și a semenilor.

Potrivit tuturor Sfinților Părinți, smerenia este cea mai mare virtute. Este singura care ne pune pe toți în fața lui Dumnezeu ca adevărați slujitori. Viața Sfântului Spiridon al Trimitundei este un crescendo permanent al smereniei. Încă din copilăria sa, se poate observa acest aspect al curăției sale, căci „era smerit cu inima și bun cu viața”. Smerenia este generată de credința că Dumnezeu le rânduiește pe toate spre folosul tuturor în vederea mântuirii. Drumul spre mântuire nu este parcursul unui om singuratic sau al unuia care-și pune nădejdea doar în propria capacitate rațională sau volițională. Drumul mântuirii Îl are drept călăuzitor de la început pe Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. De aici și cuvântul Mântuitorului care zice: „Fără Mine nu puteți face nimic” (Ioan 15, 5) sau „Cele ce sunt cu neputință la oameni, sunt cu putință la Dumnezeu” (Luca 18,27).

Minunile relatate în viața Sfântului Spiridon sunt expresia smereniei lui, un om sfânt care Îl chema pe Dumnezeu pentru a veni în ajutorul celor suferinzi. Și că nu el este autorul acelor minuni. Ci el ruga pe Dumnezeu, în milostivirea Sa, să ajute celor în nevoie. Deși nimeni nu-L poate condiționa pe Dumnezeu să intervină, viața îmbunătățită a Sfântului Spiridon, care-și punea sufletul pentru cei pe care-i păstorea, era îndrăzneala sau credința sa către Domnul. Așa cum, pentru a înțelege cuvântul lui Dumnezeu inspirat prin Sfânta Scriptură e nevoie să te potrivești la nivelul faptelor și trăirii cu acele cuvinte sfinte, și în cazul sensibilității Sfântului Spiridon față de aceia care veneau să-i ceară ajutorul era exprimată încredințarea sa deplină că numai Dumnezeu poate împlini cererile: „Toate câte cereţi, rugându-vă, să credeţi că le-aţi primit şi le veţi avea” (Marcu 11, 24). Așadar, minunile se înscriu într-un firesc al vieții sale, din care putem observa puternica lui credință că Dumnezeu ascultă rugăciunea celui smerit, mai ales a aceluia care nu caută ale sale. De aici și bucuria slujirii. Să te faci tuturor toate (1 Corinteni 9, 22). Semnul iubirii necondiționate. Căci alunga duhurile răutății de la cei care veneau să-l cerceteze, îi îndrepta pe cei pătimași, văzându-le patimile prin darul înainte-vederii.

Cel mai cunoscut moment ce s-a petrecut la Sinodul I Ecumenic de la Niceea, din anul 325, a fost minunea săvârșită prin intermediul cărămizii – ale cărei elemente componente s-au despărțit în mod miraculos, arătând aievea alcătuirea Treimii întru o Ființă. Minunea s-a petrecut în cadrul dialogului purtat cu un filosof elin din tabăra peripateticilor, apărător al ereticului Arie, un filosof foarte priceput în arta oratoriei. Deși a fost sfătuit de Sfinții Părinți participanți la acel sinod să nu intre în dialog cu acel filosof care avea contra-argumente împotriva a tot ceea ce se susținea la sinod - consubstanțialitatea Fiului cu Tatăl, fără a fi mânat de un spirit polemic, ci din dorința de a arăta adevărul că Iisus Hristos este deoființă cu Tatăl și prin sincera lui cugetare, a fost posibilă acea minune. După cuvântul înțeleptului Solomon care spune: De cei batjocoritori El râde, iar celor smeriţi le dă har (Solomon sau Pilde 3, 34).

Viaţa sfinţilor lui Dumnezeu, aşa cum este viaţa Sfântului Spiridon al Trimitundei, mare făcător de minuni, nu este ceva neobişnuit. Este doar imboldul pentru a fi şi noi mişcaţi în direcţia lor. Spre Dumnezeu.