Sfântul Spiridon m-a salvat de la sinucidere. Sfântul Spiridon m-a ajutat și pe mine de câte ori m-am rugat lui (la catedrala „Sfântul Spiridon-Nou”, la bisericuța cunoscută ca „Sfântul Spiridon-Vechi” unde se află și o icoană făcătoare de minuni a sfântului, dar și părticele din sfintele sale moaște. Prin anul 2007 sau 2008, nu-mi mai amintesc exact data, dar era cam pe la sfârșitul iernii și începutul primăverii, în timp ce mergeam pe stradă, prin zona Piața Unirii 1, București, mă apucaseră „ca din senin” niște stări oribile, inexplicabile, de neliniște, agitație, tulburare, deznădejde și gânduri suicidale, să cobor în stație și să mă arunc pe linia de metrou. Nu mai puteam gândi normal, parcă nu mai eram eu în acele momente.

Apoi, la un moment dat, am zărit printre blocuri biserica „Sfântul Spiridon-Nou” și parcă cineva nevăzut mi-a îndreptat pașii spre ea, să intru și să mă rog puțin. De cum am ajuns acolo și mi-am pus fruntea pe racla Sfântului Spiridon (pe acea particică unde sunt moaștele), am simțit o forță malefică, așa ca un fel de „gheară” invizibilă care-mi strângea cu putere creierul ca într-un fel de chingi și nu vroia să mă elibereze. Atunci am strigat cu disperare în gândul meu: „Sfinte Spiridoane, te rog ajută-mă, nu mă lăsa, fă ceva, scapă-mă!” și imediat m-am simțit eliberată de acel duh necurat care fusese trimis prin vrăji ca să mă chinuie și să mă împingă la mare păcat.

Sfântul Spiridon mă ajutase încă o dată, scăpându-mă de acel duh necurat și dându-mi, în locul tulburării, stări de pace, calm, liniște, împăcare, fericire, bucurie, seninatate, încredere, speranță (într-un viitor mai bun), cum nu mai avusesem de multă vreme, iar în plus, mi-a dispărut pe loc și toată oboseala (de parca mi-ar fi luat-o cu mâna) ce se acumulase în urma unor nopți nedormite și bântuite de insomnii chinuitoare. Mă simțeam atunci de parcă tocmai aș fi renăscut sufletește, fapt pentru care îi sunt recunoscătoare Sfântului Spiridon, dar și pentru tot ajutorul primit și în alte imprejurări.

Nu voi putea vreodată să mulțumesc îndeajuns acestui sfânt, cât mai ales lui Dumnezeu, Maicii Domnului și multor altor sfinți și sfinte (Nectarie, Nicolae, Vasile Cel Mare, Cuvioasa Parascheva, Mina, Pantelimon, Cuviosul Dimitrie, Efrem Cel Nou, Ecaterina, Gheorghe, Ioan Rusul, Antonie Cel Mare, Calinic si Gheorghe de la Cernica și mulți alții), cărora m-am rugat și care m-au ajutat (neîntârziat, de multe ori).

Apoi, când m-am îndreptat spre stația de metrou din zonă, dar fără acele gânduri suicidale de mai devreme (de care mă scăpase Sfântul Spiridon), în timp ce coboram scările, doi brancardieri transportau un cadavru într-un sac și am simțit un impuls de a-i întreba ce se întâmplase, iar ei mi-au răspuns în treacăt, din mers, că un aurolac se aruncase ori fusese împins de un altul pe linia de metrou și murise, iar ei îl duceau de acolo. Am simțit milă și părere de rău pentru sărmanul aurolac, dar în același timp mulțumeam în gând lui Dumnezeu, Maicii Domnului și Sfântului Spiridon că pe mine mă salvaseră de la un asemenea gest necugetat și de neiertat.

(Mărturie trimisă redacției Doxologia de Teodora-Ecaterina)