Altădată, la Fericit a venit un ţăran împreună cu fiica sa.

- Tu de ce-ai venit?

- Blagosloviţi-mi fata, batiuşca, să meargă la mănăstire. Aşa-i de bună, dulce şi ascultătoare. Eu şi maică-sa de multă vreme am făgăduit-o lui Dumnezeu. Blagosloviţi!

- Bine, îndată.

Ţăranul aştepta să vadă ce mai face Fericitul. Acesta îi aduse o lumânare de stearină şi scoase din ea fitilul.

- Na-ţi!

- Pentru ce, batiuşca...?

- Binecuvântare fetei... Plecaţi, duceţi-vă!

După o jumătate de an, „fata cea bună, dulce şi ascultătoare” a născut un copil şi, fireşte, n-a mai fost vorba de feciorie şi de mănăstire, ci de căsătorie.

(Vladimir Znosko, Sfântul Teofil cel nebun pentru Hristos. Viaţa şi Acatistul, ediția a doua, revizuită, Editura Egumenița, Galați, pp. 88-89)