Trăind în Nicomidia, pe vremea împăratului păgân Maximian, Sfântul Adrian i-a întrebat pe 23 de bărbați creștini prinși și torturați ca să se lepede de Domnul de ce rabdă toate acestea. Mărturisindu-și aceștia dorul de viață veșnică, Sfântul Adrian s-a aprins de dragoste dumnezeiască și a cerut să fie întemnițat și el, căci primește cu bucurie moartea, deși avea doar 28 de ani. Iar Natalia, soția Sfântului Adrian, aflând despre acestea, a mers la temniță pentru a-l încuraja pe bărbatul ei să îndure chinurile.

Și după ce au fost bătuți până li se vedeau oasele, apoi le-au fost tăiate mâinile și picioarele, bărbații ce îndrăzniseră a refuza să se închine idolilor au trecut la cele veșnice. Sfânta Natalia a luat o mână de-a soțului ei și a băgat-o în sân, iar moaștele sfinților, ce fuseseră aruncate în foc, au fost culese de un creștin și puse lângă Bizanț, căci o ploaie mare a stins focul. Iar Sfânta Natalia mergând pe urmele lor, și-a dat sufletul Domnului și a fost îngropată alături de ei.