În zona dintre Marea Lavră şi Kavsokalivia, cu mult timp în urmă, a locuit un bătrân călugăr numit Panaretos. Într-un timp, s-a hotărât să facă o grădină în faţa chiliei cu scop dublu: pentru a se osteni şi pentru a avea o mângâiere în asprul pustiu din recolta grădinii. După trudă şi sudoare, timp de multe zile, săpând în acel loc pietros, a lovit o piatră netedă, a ridicat-o cu greutate şi acolo a văzut un mormânt în care zăcea un trup îmbrăcat în veşminte sfinte de preot, ca şi cum ar fi fost îngropat ieri. Acest trup răspândea o minunată mireasmă.

Părintele Panaretos fusese acolo pustnic timp de peste 50 de ani, dar nu auzise niciodată de viaţa sau moartea vreunui renumit pustnic, ca acela din mormânt. După primele emoţii, a început să plângă, rugându-se: «Sfinte al lui Dumnezeu, dezvăluie-mi cine eşti şi câţi ani ai trăit în acest loc pustiu. Îţi mulţumesc că mi-ai destăinuit sfântul tău lăcaş, mie, nevrednicului».

Părintele Panaretos, bătrân evlavios cum era, a rămas treaz toată noaptea, rugându-se şi cugetând, deoarece hotărâse să povestească despre găsirea sfintelor moaşte la Sfânta Mănăstire Marea Lavră. Dimineaţa devreme a adormit şi l-a visat pe sfântul necunoscut, care i-a vorbit aspru.

– Ce faci aici, Avva?

– Sfinte a lui Dumnezeu, m-am gândit să dau de ştire Mănăstirii Lavra să vină să te ia, pentru că eşti uitat şi părăsit aici, a răspuns părintele înspăimântat.

– Noi nu ne-am ostenit împreună, aşa că de ce vrei să-mi muţi trupul? M-am nevoit aici peste 50 de ani. Pune-mă înapoi, te rog. Pune piatra de mormânt la loc şi nu dezvălui nimic nimănui cât vei trăi.

Bătrânul Panaretos s-a trezit, a acoperit mormântul şi s-a simţit mai bine. S-a rugat totdeauna sfântului necunoscut. După ce a ajuns destul de bătrân şi a venit să locuiască în Kavsokalivia, puţin înainte de a muri, a povestit părinţilor ce s-a întâmplat, fără să dezvăluie locul sau alte amănunte.

(Arhimandritul Ioannikios, Patericul atonit, traducere de Anca Dobrin și Maria Ciobanu, Editura Bunavestire, Bacău, 2000, pp. 36-37)