Introducere

În pericopa evanghelică pe care o avem în vedere, precum și în alte situații, Hristos e prezentat în ipostaza vindecătorului. De această dată, beneficiarul minunii e un slăbănog din Capernaum. Loc în care Învățătorul poposește adesea, învață și tămăduiește neputințe, orașul e și un spațiu unde El săvârșește multe vindecări.

Iertarea ca formă de vindecare

Mai reținut cu descrierile decât autorii relatărilor paralele, Sfântul Matei se rezumă doar la a spune că omul bolnav a fost adus în fața lui Iisus. Nu arată cine au fost cei care l-au purtat pe pat până în fața Sa, ori care au fost motivațiile lor. Ne lasă doar să presupunem că niște suflete nobile, mânate de dragostea pentru cel suferind și de dorința de a-l vedea însănătoșit, ar fi fost capabile de o asemenea ispravă. Oferă, însă, o constatare utilă: „Şi Iisus, văzând credinţa lor, a zis slăbănogului...”. Cu alte cuvinte, miracolul se petrece datorită credinței celor cu pricina. Într-un mod original. Căci, precum se va vedea, iertarea păcatelor e primul lucru de care acesta e învrednicit. „Îndrăzneşte, fiule! Iertate sunt păcatele tale!”, i se spune. Spre uimirea și revolta unora dintre reprezentanții Legii Vechi. Aceștia Îl vor acuza de hulă.

Tămăduirea trupului

Învățătorul le citește, însă, gândurile. Li se adresează direct și totodată părintește: „Pentru ce cugetaţi rele în inimile voastre? Căci ce este mai lesne a zice: Iertate sunt păcatele tale, sau a zice: Scoală-te şi umblă?”. Apoi, spre a-și reliefa divinitatea și a desăvârși cele începute, îi oferă celui în cauză și tămăduirea trupului. Nu oricum, ci prin intermediul unei porunci: „Scoală-te, ia-ţi patul şi mergi la casa ta”, îi spune celui care, de ani buni, nu se mai bucurase de beneficiile pe care, un sistem locomotor funcțional, le aduce îndeobște omului. Unui astfel de cuvânt nu i se permite un refuz. Ca atare, slăbănogul se conformează. Își ia patul și se întoarce acasă, spre uimirea mulțimilor care-L binecuvântează pe Dumnezeu pentru minunea săvârșită. E de presupus că cei care îl criticaseră cu vehemență anterior vor rămâne tăcuți, fără vreo posibilitate de a-L mai critica. 

În loc de concluzii

Minunea pe care o avem în vedere vine să spună mute omului contemporan. Vorbește despre dragostea și fidelitatea unor prieteni care înfruntă greutățile spre a-l aduce pe bolnav la Hristos. Despre inima Lui miloasă, de părinte. Despre răutatea și meschinăria unor oameni care, sub aparenta mască a unei religii pe care nu o trăiesc ori nu o înțeleg, se prevalează de aspecte formale spre a nega valoarea spiritului. Despre prioritatea spiritului în fața trupului. A iertării în fața vindecării trupești. Depinde cum o citim și ce dorim să ne spună. Căci da, prin fiecare cuvânt revelat, Domnul vorbește inimilor noastre. Dacă ele sunt, precum cele ale cărturarilor, opace la lumina Sa, ne vom asemăna lor. Dacă sunt precum ale prietenilor, vom tresălta de bucurie la gândul că Domnul revarsă prisosul vindecărilor asupra unui suflet chinuit. Dacă ne regăsim în ipostaza celui suferind, vom tresălta, de bună seamă, cu inimă voioasă, la gândul tămăduirii. Îndrăzniți!