Acest vrednic slujitor al Bisericii lui Hristos a fost cincizeci de ani paracliser şi veşmântar la catedrală. Spuneau părinţii despre el că se încuia singur în biserică şi niciodată nu ieşea afară până nu se termina slujba şi curăţenia. Apoi făcea trei metanii la moaştele Cuvioasei Parascheva şi venea la chilie.

Spuneau ucenicii lui că părintele Varlaam nu îngăduia nimănui să vorbească în biserică. Dacă auzea pe cineva vorbind, se oprea să mai citească sau să cânte la strană. Apoi iarăşi continua. Când intra el în biserică, ceilalţi îşi ziceau: 

– Tăceţi, că vine părintele Varlaam!

Spuneau iarăşi despre dânsul că nu îngăduia să se citească repede la strană. Dacă vreun cântăreţ citea neclar şi în grabă, bătrânul îl oprea şi începea el să citească rar şi să cânte din nou, zicând: „Graiurile mele ascultă-le, Doamne, înţelege strigarea mea” (Psalmul 5, 1).

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, p. 544)