Cu adevărat ne lipseşte această întru-tot sfântă virtute, smerenia. Egoismul, acest mare rău, a provocat toate suferinţele omului. Într-adevăr, smerenia înseamnă sfinţenie! Cel ce are smerenie alungă necazurile. Fără adevărata smerenie, necazurile rămân aceleaşi şi cresc, aşa încât orice nădejde de îndreptare e pierdută. Un om smerit nu-şi aminteşte vreun rău din trecut pe care aproapele său i le-a făcut, ci din toată inima iartă şi uită totul pentru dragostea lui Dumnezeu. Rugaţi-L pe smeritul nostru Iisus în rugăciunile voastre să vă dăruiască un duh de smerenie şi de umilinţă.

Smereşte-te şi învinuieşte-te. Nu căuta să-ţi găseşti scuze, să te justifici, chiar dacă ai absolută dreptate, căci îndreptarea de sine nu duce la vindecarea propriei noastre boli duhovniceşti…

Egoismul este oribil în ochii prea frumosului nostru Mire, Hristos. Mirele este smerit şi umil; va fi oare mireasa un suflet mândru, necontrolat?

Dacă vrei să dobândeşti bună mireasmă, să ai un duh smerit, simplu, ascultător şi umil. Să urăşti egoismul ca pe o duhoare şi o prostie. Faci foarte bine că te învinuieşti în toate. Această cale este cea mai adevărată pentru Părinţi.

(Comori duhovniceşti din Sfântul Munte Athos – Culese din scrisorile şi omiliile Avvei Efrem, Editura Bunavestire, 2001, p. 208)