Tăierea voii înseamnă lepădarea de omul cel vechi: „Smeritu-m-am şi m-am mântuit”.

Când nişte pelerini i-au înregistrat cuvintele şi convorbirea fără să ştie (fiind orb), s-a necăjit cumva şi a spus: „Da, vor să mă scoată sfânt. Pentru ce au venit la mine? Să vadă un sfânt sau un drac, cum sunt? Da, „Sfântul!”

Când a aflat că mulţi îl pozau fără să ştie, iar s-a necăjit şi a spus: „Ce poze? Ce să pozezi? Un biet bătrân care nici nu-şi poate ţine fumurile. Da, vor să mă scoată sfânt. Dar eu sunt ca un mort, încă puţin şi m-am dus”.

Altuia i-a spus: „Vrei să facem poză? Da. Dar când te-ai uita la poza asta să te rogi pentru moşneagul ăsta nenorocit”.

Dragostea exagerată, fără de Dumnezeu, după o persoană şi căderea exagerată sub influenţa ei, chiar de pare duhovnicească, de exemplu relaţia stareţ-ucenic, nu este după Dumnezeu. Este lipsită de dreaptă socoteală.

(Stareţul Dionisie – Duhovnicul de la Sfântul Munte Athos, Editura  Prodromos, 2009, p. 295)