Un mărțișor literar

Începutul primăverii este considerat de mulți o sărbătoare a mărțișorului. Trecând peste aspectul comercial și de împrumut al sărbătorii și acceptând în noțiunea de „mărțișor” drept daruri sau confirmări de prețuire și recunoștință, vă propun să ne amintim de un altfel de mărțișor pe care Preamilostivul Dumnezeu ni l-a oferit nouă, românilor.

Pe 1 martie 1837, la Humulești, într-un sat de răzeși de la poalele Cetății Neamțului, înmărmurită între veacuri, s-a născut ilustrul nostru povestitor Ion Creangă. Da, el este acel „mărțișor literar” pe care Domnul l-a dăruit culturii române, căci în personalitatea sa atât de complexă, manifestată în geniala-i operă, trăiesc și coabitează credința, datinile, obiceiurile, limba, poezia, filosofia neamului nostru românesc. Mult timp, criticii și biografii s-au contrazis în legătură cu ziua de naștere a nemuritorului humuleștean. Dilema s-a iscat din cauza inexactității datelor referitoare la ziua în care a venit pe lume cel ce va deveni inegalabilul povestitor Ion Creangă. Să nu uităm că în acele vremuri evidența nou-născuților, căsătoriților și decedaților nu se ținea în mod sistematic cu acte de stare civilă. Preoții aveau obligația de a consemna respectivele date în catastifele parohiei, un fel de evidențe ale zilelor noastre. Cât privește pe cei născuți, slujitorul bisericii, după ce-i boteza, completa o „mitrică”, un fel de registru în care se însera data nașterii, a botezului, numele nou-botezatului, părinților, precum și al nașilor de botez. Mulți preoți la acea vreme nu stăpâneau foarte bine cartea, alții au neglijat acest aspect, ba chiar făceau adăugirile incorect, născând peste timp astfel de neînțelegeri legate de datele exacte privind evidența persoanelor. În fine, sunt multe înscrisuri care se contrazic când este vorba de ziua nașterii lui Creangă. Unele vorbesc de anul 1839, 1836, altele de 1837. Însă, cei mai avizați biografi admit ca dată credibilă a nașterii nepieritorului povestitor drept ziua de 1 martie 1837, după propria mărturie a împricinatului care afirmase că o știa de la buna sa mamă.

Ce putem spune despre copilăria fericitului țânc cu păr bălai și ochi albaștri? Multe s-ar mai putea adăuga. Alături de informațiile hilare și unele chiar inventate din cartea de căpătâi a operei lui Creangă, Amintiri din copilărie, ne mai sunt la îndemână documente de arhivă, scrisori, actele familiei, mărturii, jurnale, foi matricole ale școlilor absolvite și multe altele. Cert este că pentru unii narațiunea Amintirilor ar fi suficientă și s-ar putea crede că nimeni, niciodată nu va putea să mai adauge nici o buche biografiei junelui Creangă, pe care el însuși și-a așternut-o în chip măiestrit pe hârtia neprihănită la îndemnul bunului său amic Eminescu. Cu adevărat, copilăria lui Creangă este o lume de miracole şi de uimire, a creaţiei scăldate în lumină, ieşind din întuneric, nespus de nouă, proaspătă şi uluitoare.

 De multe ori s-a afirmat, pe nedrept, că humuleșteanul nostru genial a fost un scriitor doar pentru vârsta frumoasă și nepătată a copilăriei. Cu toate acestea, în spatele mesajului direct pe care îl învederează slovele literatorului, este tăinuit și  un înțeles adânc, rupt din viața și preocupările oamenilor simpli care, deși nu știau prea multă carte, aveau o înțelepciune ancestrală.

Se pune întrebarea: o fi omis ceva Creangă? Vor mai fi fost giumbușlucuri, pozne, boroboațe, pățanii pe care să nu le fi surprins în memorabilele Amintiri? Unii vor spune că nu! Eu, unul, tind să cred că povestașul ar mai fi avut multe de spus. Cum credeți, șăgalnica sa copilărie a constat în doar ceea ce povestește? Tind să cred că nu! Ce ne-a spus prin paginile neuitatei cărți sunt doar frânturi, mai ales hazlii, din anii prunciei și ai adolescenței. Însă clipele triste, necazurile, greutățile familiei, naratorul le-a lăsat în taina sufletului său generos, tocmai pentru a nu se lamenta și victimiza, lăsând posterității doar momentele alese care să adeverească faptul că viața prunciei este o lume tihnită în care visează gingaș mugurul omenesc ce abia mijește la viață. Creangă nici nu a urmărit să-și facă o schiță biografică a vieții prin inegalabila-i capodoperă. El a povestit  copilăria copilului universal, după cum afirma George Călinescu. Cu o genială intuiție a ales din noianul clipelor fericite sau triste ale vârstei neprihănite doar acele aspecte pe care le putem regăsi cu toții în copilăria noastră. Câți dintre noi, citind paginile pline de nostalgie ale copilăriei lui Creangă, nu am trăit neaoșe instantanee din anii  prunciei învăluite în fumul dulcilor amintiri? Acestea au fost însoțite de bucuriile şi căutările inerente, care închid în taina lor raze de lumină şi pete umbroase, fascinaţie şi nostalgie toate petrecute în „Betleemul” în care am înmugurit. Și, la drept vorbind, cu toții  am chiulit de la școală, am furat fructe, uneori am fost neascultători față de părinți, ne-am împotrivit adesea năzuințelor lor în ceea ce privește viitorul nostru. Oare nu am fost și noi la scăldat, nu am hăulit mergând cu uratul? Nu imitam și noi pe preotul sau dascălul de la biserica copilăriei noastre? Locașul lui Dumnezeu pe pământ nu ni se părea și nouă un loc de poveste unde preotul, îmbrăcat în veşminte strălucitoare, parcă aducea înaintea ochilor taina şi frumuseţea de dincolo? Care dintre noi nu era atras ca un magnet de dangătul clopotului din bătrânele clopotnițe, dangăt ce devenea în firava noastră minte o misterioasă chemare venită și întoarsă departe către streșinile cerului? Nu ne plictiseam și noi când mama ori tata, bunica, bunicul sau fratele, sora mai mare ne puneau să ne facem temele pentru a doua zi de școală, preferând compania megieșilor sturlubatici? Oare nu ne lăudăm fiecare mama, considerându-o reperul fundamental la care ne raportăm, mai ales după ce ne maturizăm? Fiecare mamă  știe „să facă multe și mari minunății” precum neuitata Smaranda, buna maică a ilustrului nemțean. Atunci când ne-am înstrăinat de baștină mergând pe la înalte școli ori purtați de soartă departe de locuința părintească nu am fost cuprinși și noi de mistuitorul dor față de casă, meleaguri, de colegi, prieteni de joacă, precum odinioară Creangă?

Sunt întrebări la care vă îndemn să medităm în această primă zi de primăvară. Vă îndemn, de asemenea, să-I mulțumim Darnicului Părinte Ceresc pentru inegalabilul „mărțișor literar” pe care ni l-a  oferit, iar hâtrului humuleștean să-i arătăm nesfârșită prețuire - căci el este „poporul român însuşi, surprins într-un moment de genială expansiune”.

De la același autor

Ultimele din categorie