Să ne alegem dorinţele, valorile şi calea

O galerie de pictură şi soarele de toamnă m-au învăţat că unghiul din care priveşti un tablou modifică mult imaginea şi implicit trăirea, iar acest unghi nu ţine numai de pictor, ci şi de privitor. La fel ca pentru fiecare moment de viaţă.

În 1990, fizicianul Frank Meshberger a publicat un articol în „Jurnalul Asociaţiei Medicale Americane“, afirmând că scena Creării lui Adam de către Dumnezeu, localizată în centrul tavanului Capelei Sixtine, poate fi ilustrarea anatomică perfectă a creierului uman în secţiune transversală. Meshberger sugera că Dumnezeu era reprezentat înfăşurat cu o manta ce arată ca şi creierul uman, pentru a sugera astfel faptul că Dumnezeu l-a înzestrat pe Adam nu doar cu viaţă, dar şi cu inteligenţa în care Dumnezeu este centru. Poate că prin picturile sale, Michelangelo ne oferă mai mult decât o capodoperă de artă - un mesaj prin care arată că Dumnezeu îi dă inteligenţă lui Adam şi că inteligenţa umană poate fi condusă de către Dumnezeu şi spre Dumnezeu, în călăuzirea noastră către „un pământ nou“.

Iată un alt punct de vedere, care totodată sprijină şi ideea că genialitatea nu ţine de numărul de neuroni sau de materialul lor genetic, ci de modul în care îi folosim, de conexiunile pe care le facem şi care ne permit să găsim multiple faţete la acelaşi unic eveniment, problemă, trăire sau operă de artă.

Totul are sens, chiar dacă putem înţelege asta sau nu

În acest articol ne-am propus să vorbim despre unghiuri şi puncte de vedere, care modifică foarte mult imaginea şi implicit pe noi, cei care o trăim.

Să luăm ca exemplu un examen dificil, cu miză mare, despre care se crede că poate să influenţeze major viaţa concurentului, ca şi o schimbare în viaţă. Un examen pentru care acesta se pregăteşte atât cât poate de bine şi încearcă, cu determinare, să obţină un punctaj care să-i asigure o cât mai mare posibilitate de alegere. Un examen este în general ca o poartă prin care trecem sau ca o treaptă pe care urcăm. Noi suntem cei care avem puterea să îl încărcăm de semnificaţii şi îl definim ca fiind hotărâtor la un nivel major pentru viaţa noastră, crescându-ne astfel exponenţial anxietatea în legătură cu rezultatul lui. Noi suntem cei care îl privim ca pe un verdict, mult mai adânc decât cel de admis sau respins. Poate un verdict de valoare proprie, de bun sau rău? Această mentalitate, în care lăsăm ca un examen să ne definească, nu apare doar în acel moment, nu este conjuncturală. Este vorba de un comportament învăţat.

La un moment al vieţii, în general în copilărie, am ales să ne câştigăm drepturile prin acest mod competiţional, în care demonstrăm că noi avem valoare, că merităm aprecierea celorlalţi, acceptarea lor, iar mai adânc că merităm şi mai ales dorim să trăim şi să fim iubiţi. Această valoare nu e ceva intrinsec, nu ţine de condiţia noastră de fiinţe umane. Ea este câştigată şi atestată prin diplome, dar din păcate supusă unei permanente comparaţii şi precarităţi, pentru că întotdeauna va fi cineva mai bun decât noi, cineva care ne poate contesta  sau devaloriza rezultatele.

A privi un examen de anvergură ca fiind definitoriu pentru noi este doar un punct de vedere, o opţiune, o alegere proprie, chiar dacă uneori se sprijină pe resorturi vechi, hrănite de nevoi fundamentale, legate atât de supravieţuire, cât şi de identitatea noastră. Dar un examen, la fel de bine poate să fie o experienţă nouă din care să ieşim mai bogaţi şi măcar cu un pas înainte pe calea maturizării noastre. Sau poate fi un moment şi un loc în care să învăţăm iar că viaţa noastră nu este o loterie şi că Dumnezeu „nu joacă zaruri“, că totul are sens, indiferent dacă modul în care se manifestă acest sens este ceva ce putem înţelege sau nu, cu resursele de raţiune şi simţire ale omului căzut.

„Unde ne este comoara, acolo este şi inima noastră“

Sunt unghiuri diverse în care putem alege să ne raportăm la acelaşi eveniment, dar care vin cu o încărcătură de nelinişte, cu o abordare şi cu gânduri foarte diferite. Cum ne sunt gândurile, aşa ne este şi viaţa, spunea un părinte. Deci putem vorbi astfel de o programare pentru succes, dar nu de cea care vine din gândirea magică pozitivă, care este nimic mai mult decât o formă de schimbare a unor tipare mentale în alte tipare mentale. Mai exact, o formă de a schimba o închisoare mai incomodă cu alta mai occidentală, cu standarde de confort ceva mai înalte şi mai permisive. Gândirea pozitivă are deci unele beneficii reale, simţite de toţi cei care o practică, dar problema ei majoră şi ceea ce o face insuficientă şi uneori total ineficientă este baza pe care ea se sprijină. Iar baza este reprezentată de valorile la care noi aderăm şi este constituită din ceea ce credem. Din acele credinţe care reuşesc să fie mai mult decât raţionamente, mesaje pozitive sau citate învăţate şi care spun „că acolo unde ne este comoara, acolo este şi inima noastră“ (Mat. 6, 21).

Rezumând, modul în care alegem să ne raportăm la un examen sau la orice moment din viaţa noastră, mod care ne marchează esenţial trăirea şi implicit rezultatele, ţine de ceea ce este important pentru noi. Nu este ceva atât de spontan pe cât am crede sau dictat inerent de evenimentul în sine. Ţine de noi, noi din acel moment. Şi dacă ceea ce trăim nu este şi ceea ce ne aduce bucurie, un mod în care putem schimba aceasta nu este cel prin care cerem alte evenimente, mai bune, ci în care ne schimbăm pe noi înşine, alegându-ne dorinţele, valorile şi calea pe care vrem să o urmăm.

De la același autor

Ultimele din categorie