Crucea cea mai grea pentru o femeie este aceea de a fi soţie de preot (...). Soţul e toată ziua în biserică, alături de enoriaşi, iar ea stă acasă cu copiii. Ea doreşte să meargă la o distracţie lumească, soţul însă nu are dreptul. Despre zile de odihnă, cel puţin duminica, nici nu poate fi vorba. Dacă lucrează la un serviciu care nu are nimic comun cu biserica, posibil ca unii din colegi să o condamne şi să o evite. Acasă, dacă se întâmplă să vină cineva în vizită, ea rămâne aproape întotdeauna o umbră a bărbatului, căci oamenii vin cu diferite probleme la preot, iar datoria ei este să fie amabilă cu toţi.

„Fiii şi zidirea cetăţii întăresc numele; iar mai mult decât amândouă acestea se socoteşte femeia fără de prihană” (Cartea înţelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah, 40, 21). „Cinstit este bărbatul ei la porţile cetăţii” (Pilde 31, 23).

Preotul este legat prin Taina Spovedaniei. Multe din cele ce îl frământă el nu le poate împărtăşi nimănui, nici chiar soţiei; în această situaţie e nevoie de multă înţelepciune duhovnicească.