Spiritualitatea răsăriteană consideră că femeia reprezintă pentru soţul creştin cea mai mare binecuvântare care i-a fost dăruită de către Dumnezeu pentru a se împărtăşi, alături de aceasta şi spre folos comun, de calităţile ei trupeşti şi sufleteşti, legate mai ales de constituţia ei fizică şi afectivă, de bunătatea şi delicateţea, suavitatea şi gingăşia fiinţei sale.

În mod similar, pentru o soţie şi o mamă creş­tină, soţul ei reprezintă darul cel mai înalt, oferit de către Creator, pentru a o susţine şi întări în ope­ra de mântuire, îmbogăţindu-i viaţa cu trăsăturile lui: putere, hotărâre, fermitate, energie. În această relaţie de iubire şi dăruire şi în acest dialog al darurilor, fiecare dintre ei oferă celuilalt ceea ce are specific, mai frumos şi mai înalt, bucurându-se, în acelaşi timp, de darul vieţii sale. Fiecare dăru­ieşte fără să sărăcească, ci îmbogăţindu-şi infinit viaţa şi îmbogăţindu-l sufleteşte şi pe celălalt.

(Pr. prof. dr. Ioan C. Teșu, Familia creștină, școală a iubirii și a desăvârșirii, Editura Doxologia, Iași, 2011, p. 144)