Omul, cu cât înaintează în vârstă, vrând-nevrând, face multe păcate mai ales dacă nu se spovedește. Aceste păcate se depun pe sticla sufletului atât de mult încât, la un moment dat, nu mai poți privi deloc prin acea sticlă; sufletul credinciosului nu mai este deloc transparent pentru cele duhovnicești. Și după cum un geam al casei, atunci când se murdărește foarte tare, nemaifiind deloc transparent, trebuie să fie curățat cu un burete pentru a-i da din nou transparență și curățenie, tot așa se întâmplă și cu sufletul nostru. Numai preotul poate spăla acel geam al sufletului, deoarece el are mijloacele duhovnicești, adică buretele și soluția care-l curăță și îi dau din nou transparența și curățenia inițială.

Dacă facem periodic acea igienizare și curățire a sufletului prin Taina Spovedaniei putem avea garantată și sănătatea trupului.

De cele mai multe ori bolile trupești sunt cauzate de bolile sufletești netratate și necurățate. „Nu cei sănătoși au nevoie de doctor, ci cei bolnavi. Nu pe cei drepți, ci pe cei păcătoși am venit să-i chem la pocăință” (Marcu 2, 17).

Spovedania cât mai deasă produce igienizarea sufletească. Aceasta îi garantează sănătate, transparență și curățenie. Toate acestea contribuie la păstrarea sănătății, la un echilibru între viața sufletească și cea trupească, adică la armonizarea puterilor sufletești și trupești, atât de necesară în viața noastră.

(Arhimandritul Ioachim Pârvulescu, Sfânta Taină a Spovedaniei pe înțelesul tuturor, Mănăstirea Lainici – Gorj, 1998, Editura Albedo, p. 35)