În stânga noastră se înalță, domol, Muntele Fericirilor, cu grădini de portocali și lămâi. Iar în dreapta, Marea Galileii, limpede, liniștită, clară și solitară. O privim cu nesaț. Încercăm să vedem pe Hristos pășind peste valurile ei. Căutăm să vedem pe Petru și Andrei, aruncându-și mrejele spre vânare. Dorim să vedem pe Iacob și Ioan cel iubit, părăsind pe bătrânul tată Zevedei și urmând lui Hristos. Dorim să auzim pe Mântuitorul vorbind mulțimii din corabie.

Dar Marea Galileii nu mai are astăzi pescari galileeni, nici corăbieri, nici bărci, nici mreje pentru pescuit. Pescarii lui Hristos au plecat să vâneze lumea. Fiii Tunetului au părăsit marea liniștită și pitorească a Tiberiadei și au pornit „să tune”, să arunce mrejele cuvântului și să vâneze sufletele oamenilor în marea cea agitată și tulbure a vieții, a lumii. De aceea, Marea Galileii ni se pare astăzi solitară. Nu mai vedem nimic din frumusețile Galileii de pe timpul lui Hristos. În schimb simțim atmosfera duhovnicească, evanghelică, de acum două milenii. Simțim că aici, alături de noi este prezent Iisus Hristos. Simțim săltând în noi râvna lui Simon-Petru, simțim arzând în inimile noastre dragostea Sfântului Ioan Evanghelistul. Simțim nevinovăția lui Natanail și a lui Filip. Noi n-am venit aici să „vedem pe Iisus”, nici să-L lovim cu cuvinte hulitoare, nici să-i punem întrebări despre credință. Noi credem cu tărie și statornicie în Hristos. Am venit doar să ne închinăm la locul unde „au șezut picioarele Lui”, „să ne bucurăm în Domnul”, să sărutăm pământul acesta sfânt și Marea Galileii. Am venit „să mulțumim Domnului pentru toate câte ne-a dat nouă...”.

Privim în larg. Se aud cântări de laudă pe Marea Galileii. Un vapor încărcat cu pelerini din Europa traversează lacul de la Tiberiada spre Capernaum. Pelerinii stau ca rândunelele pe puntea vaporului cu Noul Testament în mâini, cântând psalmi și frumoase cântări religioase. La proră și pe catarg sunt arborate steaguri albe cu crucea pe ele. Este steagul pelerinilor creștini din toată lumea. Semn de biruință peste pământ și ape, semn de pace între Dumnezeu și oameni. Ne amintim de Sfânta Evanghelie cu furtuna pe mare, când Domnul dormea în corabie. Sau când a mers pe apă ca pe uscat, în a patra strajă a nopții (Marcu 4, 35-4; 6, 45-51). Ce minunate și înălțătoare sunt clipele acestea de întâlnire cu Hristos, de rugăciune și cântare împreună cu îngerii și cu Sfinții Apostoli pe Marea Galileii între cer și pământ!

Facem un mic popas pe țărm. Este ora 12. Soarele fierbinte ne rumenește fața și încălzește oglinda apei. Ne spălăm în Marea Galileii și ne sfințim mâinile și fruntea. Ne minunăm de mulțimea peștilor de toate mărimile și culorile, care saltă în apă. Unii se ating chiar de mâinile și de picioarele noastre. Este o adevărată binecuvântare a lui Dumnezeu peste Marea Galileii. Ea ar mai putea fi numită Marea Peștelui sau Marea Apostolilor și Marea Vieții! Dincolo de ea se înalță podișul Gadarenilor, astăzi numit podișul Golan. Acolo a vindecat Domnul doi îndrăciți legați în lanțuri. Acolo, pe malul mării, s-au înecat în apă cei două mii de porci stăpâniți de diavoli. Acolo au ieșit înaintea lui Hristos toți locuitorii Gadarei și l-au rugat să nu intre în cetatea lor. Este singurul caz în Sfânta Evanghelie când oamenii refuză categoric pe Hristos și nu-L acceptă să intre în cetatea inimii lor. Dar câți dintre noi nu-L izgonesc astăzi pe Hristos din casele și inimile lor prin necredință și tot felul de patimi!

Doamne, Iisuse Hristoase, izbăvește-ne de diavoli și de toată lucrarea și vicleșugul lor! Izgonește-i dintre oameni și din inimile noastre! Izbăvește-ne de necre-dința și îndărătnicia gadarenilor, ca să nu ne ajungă osânda lor! Și vino, Mântuitorule, în casele și inimile noastre și ne mântuiește pe noi!

(Arhimandrit Ioanichie Bălan, Pelerinaj la Mormântul Domnului, Editura Mănăstirii Sihăstria, 2010, pp. 340-342)