O! Suflete, în zborul către cer,

Nu te uita, să vezi, cum toate pier...

Şi lumea cu dorințele ei mici,

Să-ți pară o cetate de furnici.

Acolo jos, se mişcă şi aleargă,

Şi stropitoarea vine, să le şteargă.

O! Suflete, nu mai privi-napoi,

La micul, omenescul muşuroi,

Nu mai cere cărările cât ața,

Pe care-acum le-neacă pustie ceața.

Nu mai căuta luminile ei mici,

Ce mor, curând, ca nişte licurici,

Avântă-te spre Marele Mister,

Înoată până dincolo de cer

Acolo, dorul tău după lumină,

Şi setea după dragostea deplină,

Şi foamea după Unul Dumnezeu,

S-o-ndestulez, suflete al meu.

(Monahia Teodosia (Zorica) Lațcu, Ție, Doamne, Îți voi cânta, Editura Doxologia, Iași, 2014)