„Eu i-am vorbit odată părintelui - scrie fiica lui duhovnicească - despre o familie de care îmi este milă, şi nu crede în nimic, nici în Dumnezeu, nici în viaţa viitoare; îmi este milă pentru că ei n-ar putea fi vinovaţi de acest lucru, au fost educaţi, poate, în necredinţă sau au fost şi alte cauze. Părintele a dat din cap şi a spus: «Ateii nu au nici o justificare. Tuturor, absolut tuturor, li se predică Evanghelia şi, de la naştere, nouă, tuturor, ni s-a dat simţământul cunoaşterii lui Dumnezeu, deci ei înşişi sunt vinovaţi. Tu întrebi dacă se poate să ne rugăm pentru unii ca aceştia. Desigur, se poate să ne rugăm pentru toţi». «Părinte, - am spus eu după aceasta - dar nu poate simţi în viaţa viitoare deplina fericire cel care are rude apropiate şi se chinuieşte în iad». La care părintele a spus: «Nu, acolo astfel de simţăminte nu vor mai exista, atunci toţi vor fi uitaţi. Va fi ca la un examen. Când mergi la examen ţi se îngrămădesc în minte diferite gânduri, dar ai venit, ai luat biletul şi ai uitat de toate»”.

(Starețul Ambrozie de la Optina, Editura Doxologia, Iași, 2010, p. 152)