A ne ruga înseamnă a ne deschide sufletele înaintea lui Dumnezeu. Înseamnă a depune la rădăcina Crucii toate necazurile, nevoile, bolile, patimile și poftele noastre necurate, toate slăbiciunile care ne îngrădesc voința și ne încorsetează libertatea, toate gândurile rele și toată sărăcia noastră. Și a cere de la Domnul să ne mântuiască, să ne elibereze de toate acestea.

Rugăciunea este cea mai delicată, cea mai nobilă și mai înaltă funcție a sufletului nostru. De aceea, cel care se roagă este cel mai delicat, mai nobil și mai distins om. Nu există un mod mai productiv de a ne umple timpul decât rugăciunea. Odată, un oarecare om bogat spunea: „Nu mă deranjați, căci fiecare minut pierdut mă costă mulți dolari. Lăsaţi-mă să gândesc cum să câștig cât mai mulți bani”. Oare noi, cei credincioși, suntem preocupați ca fiecare minut să-l dedicăm rugăciunii? Pentru noi, timpul are valoare numai atunci când este dedicat rugăciunii. Anii noștri se vor număra în funcție de cât timp am rezervat rugăciunii. În rest, a fost timp pierdut!

Rugăciunea este acel izvor tainic care îl adapă pe credincios cu curaj, bărbăție și puterea de a continua. Rugăciunea alungă și îndepărtează de la noi toate duhurile necurate, oricât de puternice și de neînduplecate ar fi acelea. Dacă credinciosul se roagă cu multă râvnă, atunci demonul nu se va apropia de el. „Acest neam (de demoni) nu iese decât cu rugăciune și post”, ne avertizează Domnul (Marcu 9, 29). Rugăciunea curată, insistentă și înflăcărată biruiește orice patimă, oricât de puternică ar fi aceasta și oricât de adânci ar fi rădăcinile sale.

(Părintele Serafim Dimopoulos, Rugăciunea, Editura Asociației Creștin-Ortodoxe „Sfântul Ioan Hrisostom”, Larisa 2011, p. 45)