Sufletul are nevoie...
Sufletul trebuie să fie sădit în Împărăţia cea duhovnicească, cerească, căci aceasta este temelia lui, care îl hrăneşte şi din care el creşte. Trebuie să fie stropit din belşug cu harul Duhului Sfânt, pentru a fi sănătos şi puternic. Și are nevoie să fie luminat şi încălzit de Domnul, Soarele veşnicei dreptăţi, căci sufletul poate să vieze, să crească şi să aducă roadă numai în razele şi în căldura lui Dumnezeu celui viu şi celui de viaţă făcător.
Ca un pom să poată creşte, are nevoie să aibă înfipte rădăcinile în pământ. Tot astfel şi sufletul trebuie să fie sădit în Împărăţia cea duhovnicească, cerească, căci aceasta este temelia lui, care îl hrăneşte şi din care el creşte.
Ca un pom să se poată dezvolta, are nevoie să fie udat. Tot astfel şi sufletul trebuie să fie stropit din belşug cu harul Duhului Sfânt, pentru a fi sănătos şi puternic. Sfântul Antonie spune: „Precum un pom nu poate să crească dacă nu este stropit cu apă curată, tot astfel şi sufletul nu poate să crească dacă nu se hrăneşte cu sevele cele cereşti”. Numai acele suflete cresc, care primesc pe Duhul Sfânt şi sunt udate din belşug din cereştile izvoare.
Ca un pom să poată să dea roadă, are nevoie de lumina şi de căldura soarelui. Tot astfel şi sufletul are nevoie să fie luminat şi încălzit de Domnul, Soarele veşnicei dreptăţi, căci sufletul poate să vieze, să crească şi să aducă roadă numai în razele şi în căldura lui Dumnezeu celui viu şi celui de viaţă făcător.
(Sfântul Nicolae Velimirovici, Simboluri şi semne, Editura Sophia, Bucureşti, 2009, pp. 38-39)
Pe cât de mult aleargă omul să-i ajute pe ceilalți, tot atât prisosește harul lui Hristos în el
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro