Cine are patima iubirii de avuţii nu poate iubi pe Dumnezeu şi pe aproapele; mintea şi inima unui asemenea om sunt necontenit preocupate de bogăţii şi nu este în el duh de căinţă şi zdrobire pentru păcate, şi sufletul lui nu poate cunoaşte dulceaţa păcii lui Hristos.

Sufletul care a cunoscut pe Domnul vrea să-L vadă întotdeauna întru sine, căci El vine în suflet în tihnă, dă sufletului pace şi dă mărturie fără cuvinte de mântuirea lui.

Dacă împăraţii şi conducătorii popoarelor ar cunoaşte iubirea lui Dumnezeu, n-ar mai face niciodată războaie. Războiul este trimis pentru păcate şi nu pentru iubire. Domnul ne-a făcut din iubire şi ne-a poruncit să trăim în iubire şi să-L slăvim.

Dacă stăpânirile ar păzi poruncile Domnului şi dacă poporul i-ar asculta cu smerenie, mare pace şi veselie ar fi pe pământ, dar din pricina iubirii de stăpânire şi a neascultării celor mândri, lumea toată suferă.

Mă rog Ţie, Milostive Doamne, dă întregului norod de la Adam şi până la sfârşitul veacurilor să cunoască faptul că eşti bun şi milostiv, ca toate popoarele să se desfete de pacea Ta şi toţi să vadă lumina Feţei Tale. Privirea Ta e liniştită şi blândă şi ea atrage sufletul meu.

(Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii şi iadul smereniei, Editura Deisis, 1996, pp. 43-44)