Supă rapidă de legume cu tăiței de orez
Delicioși și cu puține calorii, tăițeii de orez ne pot scoate din încurcătură foarte rapid atunci când untem în pană de idei sau în criză de timp.
Pentru a prepara această supă, aveți nevoie de următoarele ingrediente:
- un ardei gras roșu, tăiat fâșii
- un ardei gras verde mic, tăiat fâșii
- 2 porții de tăiței de orez
- 700 ml de apă
- un morcov mic tăiat fâșii cu un cuțit de curățat legumele
- 200 g de ciuperci tăiat felii
- sare și piepr, după gust
- pătrunjel verde și mărar, tocate (opțional).
Puneți apa la fiert, iar când dă în clocot, adăugați legumele.
Lăsați-le la fiert pentru 10 minute, după care asezonați cu sare și piper.
Puneți în 2 boluri câte o porție de tăiței și turnați deasupra supa de legume.
Asezonați cu verdeața tocată mărunt. Lăsați 5-10 minute pentru a se umfla tăițeii după care consumați supa proaspătă.
Poftă bună!
- Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro