Nu rareori s-a întâmplat ca, în mijlocul unei convorbiri cu ucenicii, Domnul să Se oprească dintr-odată, când nimeni nu se aştepta şi să vorbească despre faptul că va fi dat în puterea păcătoşilor, arhiereilor şi cărturarilor, că îl vor bate, că îl vor răstigni pe Cruce. Cu totul neaşteptate sunt întorsăturile gândurilor Domnului nostru Iisus Hristos. Ce înseamnă aceasta? De ce vorbirea lui Iisus este îndeobşte şi totdeauna atât de neasemănătoare cu vorbirea oamenilor obişnuiţi? Deoarece cu Duhul Său, cu gândurile Sale, cu inima Sa El trăia, totdeauna nemăsurat mai presus de platitudinea pământească, în care trăim noi toţi, fiindcă El este Dumnezeu Adevărat. El avea gânduri care sunt cu totul improprii oamenilor obişnuiţi: gânduri despre înalta Sa chemare, despre cumplitele pătimiri prin care avea să răscumpere din stăpânirea diavolului neamul omenesc. Gândurile Lui nu coborau pe pământ, ele erau întotdeauna înalte şi neobişnuit de adânci.

Poate veţi întreba: „Dar noi, care trăim în deşertăciunea de zi cu zi, cum putem să dobândim o aşezare înaltă a gândurilor, asemenea Domnului Iisus Hristos? Doar auzim adeseori că El trebuie să fie pilda noastră”. Bineînţeles, la dumnezeiasca înălţime pe care ne-a vădit-o Domnul Iisus Hristos nici unul dintre pământeni nu e în stare să ajungă, însă dumnezeieştile Lui cuvinte, statornica rămânere a gândului înaintea Tronului Dumnezeirii sunt pildă pe care o putem urma şi noi. Oare nu auzim, la fiecare Liturghie: „Sus să avem inimile!”? Sus, adică la Tronul lui Dumnezeu să înălţăm inimile noastre! Fiindcă vă puteţi înălţa inimile şi gândurile la Dumnezeu dacă veţi voi, dacă vă veţi da multă osteneală ca să vă sloboziţi de legăturile murdare ale vieţii pământeşti de zi cu zi, veţi putea dobândi o aşezare înaltă a gândurilor, veţi putea citi cu osârdie Sfânta Scriptură, veţi putea merge la biserică şi veţi putea învăţa din acest citit şi din acest mers cum să vă înălţaţi sus duhul.

Ştim că au fost numeroşi oameni drepţi care, închinându-şi viaţa lui Dumnezeu, s-au depărtat de deşertăciunea lumească şi în neîncetată rugăciune se înălţau nemăsurat cu duhul deasupra vieţii obişnuite pământeşti, oameni ce până la o anumită treaptă s-au asemănat în această privinţă Însuşi Domnului Iisus Hristos, fiindcă au împlinit porunca apostolului Pavel: Cele de sus gândiţi, nu cele pământeşti (Coloseni 3, 2) – ceea ce înseamnă că şi fiecare dintre noi poate şi este dator să aibă grijă ca să nu îşi târască viaţa prin mocirla pământului.

Să luăm aminte şi la faptul că iudeii nu înţelegeau cuvintele Domnului, se mâniau, Îi întorceau spatele, socotindu-L nesănătos la minte. Ceva asemănător a continuat să se întâmple până în ziua de astăzi. Şi acum un număr uriaş de oameni, care nu cred în Domnul Iisus Hristos, au chiar această atitudine faţă de tot ce stă scris în Evanghelie. Evanghelia nu are loc să încapă în ei: li se pare ciudată, de neînţeles, un lucru care nu seamănă a nimic, aşa încât o dau deoparte, zicând: „Ce prostie! De ce să citim asta?”, şi pier de pierzarea veşnică.

Şi lucrul acesta să ne fie de învăţătură: nici unul dintre noi să nu fie atât de obraznic, să nu fie atât de josnic sufleteşte, încât să spună despre cuvintele lui Hristos: „Aceasta este o prostie”. Inima noastră să fie totdeauna pătrunsă de cea mai mare evlavie şi dragoste faţă de Hristos, şi El ne va învăţa toate, ne va da mare înţelepciune, ne va lua de mână şi ne va duce întru împărăţia Sa. Amin.

(Sfântul Luca al Crimeei, La portile Postului Mare. Predici la Triod, Editura Sophia)